Cetateanul, atunci cand este nemultumit, merge cu jalba la autoritati. De multe ori, omul din spatele ghiseului, care ne scoate peri albi, nu este vinovat ca nu poate aplica legea. Este adevarat ca unii functionari sunt de rea-credinta, dar, de multe ori, zecile de modificari ale legilor le-au oferit posibilitatea sa interpreteze dupa bunul lor plac prevederile legii.
Toata aceasta tevatura poate fi de domeniul trecutului, daca si Camera Deputatilor ar adopta un proiect de lege care spune ca o data cu modificarea unui act normativ sa fie obligatorie republicarea textului initial, fiind astfel inlaturata mare parte a birocratiei de care ne lovim cu totii. Astfel, functionarul care ar lucra cu un dosar de pensie, de exemplu, nu ar mai fi nevoit sa caute zecile de modificari ale legii, ci ar folosi un singur text si ar fi direct raspunzator pentru proasta sau reaua interpretare a legii. In acest mod, s-ar inlatura si suspiciunea de coruptie ce planeaza asupra celor care lucreaza cu legea, institutiile statului devenind totodata mult mai transparente.
AMBIGUITATE. In cele mai multe dintre sesizarile venite de la cetateni erau reclamate neajunsuri la nivel de institutii. Problema nu era neaparat una de coruptie, ci tinea in special de imposibilitatea functionarilor de a se mai descurca din cauza succesivelor modificari ale legislatiei in domeniul pen-siilor, proprietatii, taxelor si impozitelor sau ajutoarelor sociale. Toate aceste legi contineau dispozitia de republicare tocmai pentru a se evita diferite interpretari din partea functionarilor. Problema este ca republicarea textului de lege nu era o prioritate sau se facea destul de tarziu. Pe langa aceasta, nu exista nici o sanctiune impotriva institutiei care neglija acest fapt. De aceea, in toamna anului 2003, o echipa din cadrul Corpului de Control al Guvernului, condusa de Robert Cazanciuc, pe atunci subs