Nu stiu citi dintre noi mai au timp sa urmareasca duritatea schimbului de forte (si, implicit, de mentalitati) din viata comunitatii noastre, dar, cu sau fara spectatori, el se desfasoara intens, oferind un spectacol grandios (in latura lui grotesca ori sublima, depinde de unghi) care, pentru istoricii viitorului - nu am nici un dubiu -, va reprezenta material fascinant de studiu. Intr-un articol publicat in Adevarul literar si artistic din octombrie 1933 - intitulat Anecdote cu tilc -, Aristarc (G. Calinescu) porneste, ca de obicei, de la o gluma banala si ajunge la o situatie de profunzime. Spune moralistul mizantrop ca "o batrina asupra careia desele accidente de tren facusera o adinca impresie, se plimba scrutatoare prin fata vagoanelor, nehotarindu-se in care sa se suie". Obosita, probabil, de propria-i incertitudine, eroina isi ia, la un moment dat, inima in dinti si il abordeaza ferm pe seful de tren: "Care vagon este periculos, la caz, Doamne fereste, de accident?". Acesta ii raspunde, cu siguranta profesionala, ca, neindoios, primul si ultimul. Atunci batrina intreaba plina de indignare: "La ce dracu le mai pune?". Asociatia calinesciana, desi neasteptata, este, vorba criticului insusi, plina de "tilc". Aristarc noteaza ca, aidoma "babei noastre judeca si unii scriitori batrini sau tineri. Pentru cei tineri, vagonul care deraiaza in literatura e acela al batrinilor, pentru cei batrini, acela al tinerilor. Si toti se intreaba: - La ce dracu le mai pune?, nedindu-si seama ca acesti doi termeni sint inevitabili, ca numarul doi presupune numarul unu, ca generatia actuala presupune pe cea antecedenta si celelalte". Altfel zis, oricit de sofisticat, in problemele fundamentale de supravietuire (fie ea si culturala ori istorica), individul se dovedeste elementar, renuntind nu doar la finete, ci chiar la rationalitate. Conflictul dintre generatii - desfasurat cu prec