Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strici orzul, banii şi dragostea pe gâşte

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Fiecare stomac de purcel e plin de mărgăritare. Întotdeauna se vor găsi fraieri care, contra unor minciuni de genul ”te ador”, vor plăti excursii, bijuterii şi slugi pentru fiţoşii proşti. Am mai povestit cândva asta, însă nu mă pot abţine, trebuie să repet tarantela, pentru cine a deschis televizoarele mai târziu. Aveam o cunoştinţă interesantă, pe vremea când locuiam în Toronto: Nela, o doamnă care sărise de 55 de primăveri. Era divorţată de ani de zile şi îşi căuta sufletul pereche (cam al patrulea legalizat şi al biiiip!-ălea neoficial) în ziarele de limbă română din Canada, la rubrica de Matrimoniale. Am râs de ea cu o răutate de care azi mi-e jenă, dar nu-mi puteam reprima cinismul, fie el şi intrinsec. Voia un bărbat frumos, bogat, înalt, fără obligaţii, cu umor, fără boşorogeli premature. S-a întâlnit cu vreo 30 de flăcăi din ăştia care, văduviţi sau părăsiţi de femeile din viaţa lor, îşi cârpeau plapuma conjugală, ca să mai iasă din monotonia pensiei. Nelei nu-i plăcuse de nici unul, plescăia critic de câte ori o întrebam cum a mers întâlnirea. Mi-o şi imaginam ajungând la vreo 90 de ani, cu pânze de păianjen în jurul baticului, aşteptându-l pe eroul senil al visurilor ei. Hotel de cinci stele verzi Într-o zi, mi-a încremenit rânjetul în fălci. Nela ne-a anunţat pe toţi că şi-a găsit alesul inimii, conturilor şi trupului: ce să vezi, era frumos, bogat, neboşorog etc. N-am crezut-o, am vrut să vedem cu ochii noştri gogonaţi acest fenomen. Ni l-a adus la o crăpelniţă de Paşte. Eram opt femei la masă, majoritatea mai tinere, mai frumoase şi mai deştepte decât Nela, şi ne-am dat toate la Petrică Baciu (”Peter Batchu”, cum era cunoscut pe uliţele bogate ale metropolei). Era frumos ca un actor de filme proaste, deştept ca un actor de filme bune şi bogat ca un actor de filme de toate felurile. A, şi era cu şase ani mai crud decât ea. Am crezut că l-a închiriat de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 25 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°