Fiecare stomac de purcel e plin de mărgăritare. Întotdeauna se vor găsi fraieri care, contra unor minciuni de genul ”te ador”, vor plăti excursii, bijuterii şi slugi pentru fiţoşii proşti. Am mai povestit cândva asta, însă nu mă pot abţine, trebuie să repet tarantela, pentru cine a deschis televizoarele mai târziu. Aveam o cunoştinţă interesantă, pe vremea când locuiam în Toronto: Nela, o doamnă care sărise de 55 de primăveri. Era divorţată de ani de zile şi îşi căuta sufletul pereche (cam al patrulea legalizat şi al biiiip!-ălea neoficial) în ziarele de limbă română din Canada, la rubrica de Matrimoniale. Am râs de ea cu o răutate de care azi mi-e jenă, dar nu-mi puteam reprima cinismul, fie el şi intrinsec. Voia un bărbat frumos, bogat, înalt, fără obligaţii, cu umor, fără boşorogeli premature. S-a întâlnit cu vreo 30 de flăcăi din ăştia care, văduviţi sau părăsiţi de femeile din viaţa lor, îşi cârpeau plapuma conjugală, ca să mai iasă din monotonia pensiei. Nelei nu-i plăcuse de nici unul, plescăia critic de câte ori o întrebam cum a mers întâlnirea. Mi-o şi imaginam ajungând la vreo 90 de ani, cu pânze de păianjen în jurul baticului, aşteptându-l pe eroul senil al visurilor ei. Hotel de cinci stele verzi Într-o zi, mi-a încremenit rânjetul în fălci. Nela ne-a anunţat pe toţi că şi-a găsit alesul inimii, conturilor şi trupului: ce să vezi, era frumos, bogat, neboşorog etc. N-am crezut-o, am vrut să vedem cu ochii noştri gogonaţi acest fenomen. Ni l-a adus la o crăpelniţă de Paşte. Eram opt femei la masă, majoritatea mai tinere, mai frumoase şi mai deştepte decât Nela, şi ne-am dat toate la Petrică Baciu (”Peter Batchu”, cum era cunoscut pe uliţele bogate ale metropolei). Era frumos ca un actor de filme proaste, deştept ca un actor de filme bune şi bogat ca un actor de filme de toate felurile. A, şi era cu şase ani mai crud decât ea. Am crezut că l-a închiriat de