Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Politica e o curvă!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Un titlu şocant pentru un editorial, dar ce exprimă o axiomă împărtăşită de mulţi dintre cititorii noştri.

Pentru a evita eventualele pudibonderii ale celor ce se vor simţi lezaţi de o asemenea comparaţie, voi încerca să argumentez universalitatea acesteia printr-un citat din Ronald Reagan : "Se presupune că politica este cea de-a doua profesie a lumii, ca vechime. În timp am ajuns să-mi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii". Poate că sună mult mai bine în engleză, dar exprimă suficient de plastic titlul de mai sus.

Am asistat, în ultimele zile, la un exod al parlamentarilor PDL, prefaţat de plecarea unuia dintre greii partidului, către Opoziţie. După episodul Sorin Frunzăverde, care a buimăcit serios partidul de guvernământ, am asistat la plecarea altor doi deputaţi de Caraş-Severin şi a unei senatoare. Explicaţiile oferite de cei plecaţi sunt cel puţin comice, fiecare încercând să ne convingă că a făcut acest pas din motive morale, în spiritul încrederii cu care au fost învestiţi de cei care i-au votat. Bla-bla-bla... Şi atunci m-am gândit la celebrele reportaje din jurnalele de la ora cinci, de pe linia de centură, sau din raziile de noapte ale celor de la Moravuri, în care fiecare prostituată susţine că o face pentru copilaşii de acasă. Avea dreptate Ronald Reagan ! Cred că aceste declaraţii sunt mult mai sincere decât cele ale politicienilor care trec de la un partid la altul, fără să clipească, din "respect pentru electorat" sau pentru a "participa la o nouă construcţie politică".

Există întotdeauna şi o parte amuzantă la aceste răsuciri de convingeri politice. Senatoarea PDL Mihaela Popa, aleasă într-o circumscripţie din Iaşi, declara, în urmă cu două săptămâni, că nu va pleca din partid, şi că va susţine până în ultima zi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care este tot ieşean, întrucât ace

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 52 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 31 minute
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 8 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 35 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 3 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 6 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 2 ore
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°