De la mijlocul săptămânii trecute, premierul Ponta se află într-o vizită în statele asiatice care până acum mai mult l-a încurcat în loc să ne ajute.
Mai întâi, la doar o zi după ce s-a anunţat oficial eşecul proiectului Nabucco, Ponta a mers în Azerbaidjan, într-o vizită aproape degeaba şi care mai repede a pus sare pe rană.
Apoi, fiind weekend, premierul şi-a luat o mini-vacanţă şi a mers să viziteze Samarkand şi Macao, destinaţii populare pentru distracţii şi nu centre politice sau economice. Asta sigur, în situaţia în care nu s-ar gândi, odată întors în ţară, la posibilitatea de a aloca fonduri guvernamentale pentru construcţia de cazinouri.
In ţară, în tot acest timp se întâmplă lucruri pe care USL aflat în Opoziţie promitea să le evite. De exemplu de azi se scumpesc gazele naturale cu 8% pentru populaţie, urmând ca începând cu 1 octombrie să se scumpească cu încă 2 procente. Inclusiv consumatorii noncasnici vor fi afectaţi de scumpiri în domeniul gazelor naturale.
Automat, asta înseamnă nu doar facturi mai mari la utilităţi, dar şi scumpiri la alimente. Cred că s-a trecut mult prea repede peste eşecul Nabucco, pentru că succesul proiectului ar fi însemnat nu doar cei 1, 5 miliarde de euro care ar fi revenit României ca ţară de transit, dar mai ales ar fi pus capăt sau ar fi limitat semnificativ dependenţa ţării noastre de gazele ruseşti care sunt foarte scumpe. Si aici premierul are partea sa de vină, pentru că la Consiliul European de la finalul lunii mai la care a participat, subiectul Nabucco nu a obţinut sprijin european, deşi noi eram obligaţi de interese economice şi sociale să obţinem sprijin în acest sens.
Cât despre turneul său în statele asiatice, nu vreau să mă gândesc ce ar fi titrat ziarele şi ce ar fi spus televiziunile din România dacă Traian Băsescu ar fi fost cel care ar fi efectuat vizit