PSD şi PNL au permis aprobarea bugetului doar după ce şi-au primit partea din banii care vor fi alocaţi pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale în 2011. Sursa: AGERPRES
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2011 au fost aprobate ieri în comisiile de specialitate ale parlamentului, după ce opoziţia a obţinut din partea puterii o reîmpărţire a banilor alocaţi pentru drumurile judeţene şi comunale.
Proiectul bugetului va intra astăzi în dezbaterea plenului reunit al celor două Camere, ocazie cu care vor fi dezbătute şi cele 11.400 de amendamente propuse de PSD şi PNL, dar respinse de putere în comisiile parlamentului.
Banii pentru drumuri
Forma adoptată în comisii a fost cea avansată de guvern cu excepţia a patru puncte negociate de opoziţie cu reprezentanţii guvernului. PSD şi PNL au părărăsit sâmbătă dezbaterile bugetului, întorcându-se abia după ce, în urma negocierilor cu puterea, au obţinut concesii asupra a patru solicitări.
Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan (PSD), a precizat că revenirea opoziţiei se datorează faptului că au obţinut un acord din partea puterii pentru acceptarea a patru amendamente esenţiale. Guvernul a cedat în faţa cererii opoziţiei de a se suplimenta bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu 52 de milioane de lei, 10 prin legea bugetului şi 42 de milioane la prima rectificare bugetară.
Al doilea punct al înţelegerii prevede introducerea posibilităţii ca, începând cu 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile să poată opta pentru plata unui impozit de 3% din cifra de afaceri.
Cele mai importante solicitări ale opoziţiei au fost cele referitoare la banii pentru drumurile judeţene şi cele privind repartizarea sumelor în programul de dezvoltare a infrastructurii rurale.
"Am reuşit, în ultimă insta