În ciuda rezultatelor pozitive, Cristian Achim nu consideră disputa cu SCM U Craiova, încheiată. Turneul play-out se joacă în sistem trei din cinci
85 pare numărul norocos al baschtebaliştilor orădeni. Atât în jocul de debut, de pe teren propriu, din cadrul turneului play-out, disputat miercuri, cât şi în cel de aseară, elevii lui Cristian Achim au înregistrat două victorii. De fiecare dată, orădenii s-au impus la o diferenţă de aproape 20 de puncte. Dacă în primul meci, tabela a indicat 85-69, în partida disputată, joi seara, la Arena Antonio Alexe, CSM a s-a impus cu 85-66. "Oradea are o echipă foarte bună. CSM putea fi chiar în play-off, nu întâmplător a încheiat campionatul pe locul IX", a spus Zeljko Zecevic, sârbul de 46 ani care a preluat echipa craioveană la începutul lunii martie. Deşi s-au impus la o diferenţă, orădenii au avut emoţii. "Craiova are o echipă bună, cu jucători care pot face diferenţa. Am avut două meciuri grele, aşa cum am anticipat, în faţa unei echipe cu valori individuale. Dar SCM U Craiova s-a schimbat mult în bine după ce a fost preluată de către antrenorul Zeljko Zecevic", a precizat, Cristian Achim, tehnicianul orădenilor.
Primul sfert a făcut diferenţa
Turneul play-out se joace în sistem cel mai din cinci partide. Însă pentru a obţine calificarea, câştigătoarea trebuie să se impună în trei din cele cinci jocuri. Primele două întâlniri au loc pe terenul formaţiei cotată mai bine în clasament. Arena Antonio Alexe a găzduit miercuri şi joi seara, primele două jocuri dintre CSM şi SCM U Craiova. "Cele două victorii ne pun într-o situaţie favorabilă, dar nu consider disputa încheiată. Dacă pierdeam un meci la Oradea, ne-ar fi fost foarte greu să întoarcem situaţia la Craiova", a adăugat Cristian Achim. În meciul disputat joi, roş-albaştrii şi-au asigurat victoria din primul sfert pe care l-au câ