Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa porcină provoacă două noi decese, numărul morţilor în România ajunge la 12

Publicat in Adevarul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Ministerul Sănătăţii a anunţat astăzi că s-au înregistrat două noi decese cauzate de gripa porcină, ceea ce ridică la 12 numărul morţilor.

MS a comunicat doar că persoanele decedate aveau şi alte afecţiuni asociate, respectiv hipertensiune arterială, obezitate şi poliartrita reumatoidă severă.

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 49 de cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, dintre care cele mai multe în judeţele Mureş, şapte, şi Dolj şi Bacău, câte şase, potrivit ultimei comunicări a Ministerului Sănătăţii.

Totodată, autorităţile sanitare au decis suspendarea cursurilor, pentru şapte zile, începând de mâine, în următoarele unităţi de învăţământ: Liceul Pedagogic "Sabin Dragoi" din Deva, Liceul Teoretic Miko din Sf. Gheorghe şi Grupul Şcolar Avram Iancu din Tg. Mureş.

Până în prezent, Ministerul Sănătăţii a anunţat oficial 12 decese cauzate de gripa porcină.

Comitetul de Coordonare pentru Gripă a decis să nu mai facă publice datele personale ale pacienţilor decedaţi din cauza gripei porcine, cum ar fi vârsta, sexul şi localitatea unde s-a produs decesul.

"Această decizie a venit în urma difuzării/publicării, în ultima perioadă, a mai multor reportaje care au indus, nejustificat, un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, dar şi presiune asupra personalului medical. De asemenea, se impune protejarea drepturilor pacienţilor şi a familiilor lor, multe dintre acestea sesizând autorităţile în acest sens. Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii are datoria de a evita expunerea medicilor la comentarii, judecăţi şi atitudini agresive din partea unor voci neautorizate din punct de vedere medical. Astfel de situaţii pot duce la demotivarea unor persoane care nu fac altceva decât să salveze vieţi şi să limiteze răspândirea virusului pandemic. Menţionăm că Ministerul Sănătăţii este singura autoritate care va prezenta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 12 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 12 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°