Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averea medie a familiei americane a revenit la nivelul de la începutul anilor '90, din cauza crizei

Publicat in Gandul, marți 12 iunie 2012 ·

Condiţiile economice dificile din ultimii ani au adus averea medie a familiei americane la nivelul de la începutul anilor '90, ştergând cu buretele aproape două decenii de prosperitate acumulată, potrivit datelor Rezervei Federale a Statelor Unite, preluate de New York Times şi citate de Mediafax.

Averea medie netă a familiei americane la nivelul anului 2010 a fost de 77.300 dolari, faţă de 126.400 dolari în 2007, scăderea fiind cauzată în principal de prăbuşirea preţurilor la locuinţe.

Venitul mediu al familiei americane a înregistrat de asemenea o scădere notabilă, de la 49.600 dolari în 2007 la 45.800 dolari în 2010, potrivit datelor Fed, ajustate pentru inflaţie.

Banca centrală a SUA a prezentat luni studiul privind situaţia financiară a populaţiei, efectuat odată la trei ani în baza unui sondaj amplu. Raportul reprezintă una dintre cele mai profunde surse de informare privind situaţia financiară a familiei americane.

Deşi cifrele sunt decalate cu 18 luni, studiul subliniază problemele care continuă să încetinească reveniera economiei SUA. Raportul relevă că exponenţii clasei de mijloc au înregistrat, procentual, în urma crizei, cele mai mari pierderi în privinţa averii şi veniturilor, limitând capacitatea de a cheltui şi predispoziţia la consum.

Consumul din SUA a rezistat însă neaşteptat de bine în ultimii ani, deoarece clasa de mijloc a preferat să pună deoparte mai puţini bani şi să plătească mai lent datoriile, relevă studiul Fed.

Procentajul familiilor care au reuşit să-şi majoreze economiile în 2010 faţă de 2009 a scăzut la 52%, de la 56,4% în 2007.

Pe de altă parte, statisticile anterioare arată că soldul economiilor la nivel naţional a crescut din 2007, divergenţele dintre cele două trenduri indicând că o mică parte a populaţiei pune deoparte tot mai mult, în timp ce majoritatea nu mai rămâne cu bani în plu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 49 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°