n Dan VINTILÃ
Nu cu mult timp în urmă s-a încheiat ediţia a 56-a a campionatul ligii a III-a de fotbal, care a adus spre satisfacţia fanilor braşoveni, promovarea în eşalonul secund a formaţiei Corona, după numai două sezoane petrecute în liga a III-a. Totodată, ca să fie completă valoarea fotbalului braşovean, Unirea Tărlungeni, la al cincilea sezon în eşalonul trei, a realizat cea mai bună evoluţie din palmares, ocupând locul al III-lea.
Vom prezenta un clasament inedit, cel al returului. Dorim să demonstrăm că valoarea Coronei a fost una constantă, păstrându-şi poziţia câştigată în prima parte a campionatului, iar pentru Unirea Tărlungeni creşterea evidentă de valoare în retur.
Analizând acest clasament se pot trage unele concluzii asupra evoluţiei echipelor din seria a VI-a în partea a doua a campionatele. Unele formaţii au crescut mai mult sau mai puţin în ierarhie, altele au coborât, unele vertiginos, altele mai lent, dar putem vedea şi unele care au avut o comportare lineară.
Primele două clasate şi-au păstrat locurile pe care au terminat turul campionatului. Corona nu a cunoscut înfrângerea, acumulând numai două remize, iar în defensivă a primit doar 2 goluri. În această primăvară sătmărenii au o singură înfrângere iar aceea s-a produs la Braşov.
O ascensiune de şase locuri a avut Unirea Floreşti, de la locul 10 la locul 4, dar aceasta după ce a fuzionat cu formaţia Turda şi a disputat partidele în acest oraş.
La începutul returului antrenorul Unirii Tărlungeni, Georg Balint ne spunea că formaţia pe care o pregăteşte va avea o evoluţie mai bună în această primăvară.
Premoniţia coachului din Tărlungeni s-a adeverit şi de la locul 7 pe care a terminat în iarnă a terminat pe locul al treilea, acelaşi loc avându-l şi în acest clasament al primăverii. Este de altfel cea mai bună evoluţie a Unirii Tărlungeni în cele