Nimic nu este mai neverosimil si mai ingrozitor decat un copil maltratat, batut cu facaletul sau taiat cu toporul de catre parinti. De cele mai multe ori beti si cu un nivel de cultura cu mult sub medie. Nici un animal nu-si omoara puii, dar iata ca omul, un animal superior dupa unii, este capabil de asemenea fapte. Nu putine sunt cazurile in care mamele isi ucid pruncii abia nascuti sau cele ale parintilor ce isi lovesc cu bestialitate copiii. In multe situatii se reuseste salvarea celor maltratati dar sunt si cazuri fatale. Chiar daca ranile de pe corp li se inchid, din punct de vedere al traumelor psihice nimeni nu poate spune exact cat vor avea de suferit. Unii, toata viata. Sunt copii, si nu putini, care in loc de dragostea parinteasca au primit doar palme grele, iar cei mai norocosi scapand de cosmarul familiei, sunt internati in centre de plasament. Se ajunge ca agresivitatea sa fie un model de rezolvare a conflictelor. De multe ori, intre copii si parinti intervine un blocaj de comunicare. Copiii nu au dreptul sa-si exprime in mod deschis gandurile si sentimentele, deoarece parintii nu sunt adeptii unui stil "democratic" in educatie. Pe de alta parte, lor le este frica sa nu-si piarda autoritatea in fata celor mici si considera ca agresivitatea este solutia rezolvarii problemei. Aceasta conceptie este total gresita, deoarece se interpune o bariera intre adult si copil. Exista si cazuri in care este vorba despre o agresivitate deviata. Parintii vin de la serviciu suparati, incarcati cu tot felul de probleme, si se razbuna, fie verbal, fie fizic, pe copii. Uneori cuvintele ii dor pe cei mici mai mult decat baiata propriu-zisa.

Numarul copiilor spitalizati ca victime ale diferitelor agresiuni spune multe despre comportamentul violent al unora dintre parinti. "Numai la noi in spital au fost anul trecut internati peste 100 de copii agresati, cu varste