Operată la umărul drept în SUA, Cristina Neagu va rata Campionatul Mondial din decembrie, dar va fi pe teren cu Oltchim, în Liga Campionilor, în februarie 2012
Cea mai bună jucătoare din lume în 2010, Cristina Neagu, a avut un 2011 de coşmar. A jucat doar două meciuri, ambele cu Oltchim, în Liga Campionilor, după care a trebuit să se oprească din cauza durerilor de la umărul drept. A făcut controale medicale în România, în Belgia, în Franţa, în Danemarca şi în Austria, dar în cele din urmă s-a operat în Statele Unite ale Americii, pe 7 iunie 2011.
Ion Ţiriac a trimis-o la un doctor care e specializat în intervenţii chirurgicale la umăr şi care a operat mai mulţi jucători de baseball în America. "Cristina a avut o gaură în cartilagiu la umărul drept. A fost de două ori la control după operaţie şi medicul care a operat-o i-a spus că recuperarea decurge foarte bine", a declarat Petre Berbecaru, preşedintele Oltchimului.
Cristina a stat două luni cu umărul imobilizat, dar în curînd va putea pune mîna pe minge. "În luna noiembrie va trebui să meargă din nou în Statele Unite la un control. De fiecare dată, doctorul îi prescrie ce exerciţii are voie să facă", a subliniat Berbecaru
Nici o şansă pentru Mondiale
Deşi şi-ar fi dorit enorm ca în luna decembrie să meargă cu echipa României la Campionatul Mondial din Brazilia, Neagu nu are nici o şansă să revină pînă atunci. "Nu are voie să pună mîna pe minge pînă în luna decembrie. Abia atunci va începe antrenamente individuale şi de intensitate minimă. În ianuarie 2012 va putea să se alăture coechipierelor şi va începe pregătirea alături de Oltchim", a adăugat Berbecaru.
Lipsa Cristinei se vede
Dacă Oltchim s-a descurcat fără Cristina Neagu, obţinînd trei victorii în actuala ediţie a Ligii Campionilor, "naţionala" României suferă fără cea mai bună jucătoa