Procesul maiorului Nidal Malik Hasan, din armata americană, autorul unuia dintre cele mai grave omoruri în masă din istoria SUA, este acuzat de uciderea a 13 militari, în 2009, la fosta sa bază, de la Fort Hood, Texas, începe marți, acesta riscând pedeapsa capitală în cazul în care va fi găsit vinovat.
Hassan, fost psihiatru în cadrul armatei, nu a negat responsabilitatea sa pentru atacul din data de 5 Noiembrie 2009.
Acuzatul, care nu a avut complici, a împușcat mortal 13 militari neînarmați și a rănit alte 30 de persoane. Hasan a fost împușcat în timpul atacului și a rămas paralizat de la brâu în jos.
Incidentul de la Fort Hood este cel mai sângeros atac produs vreodată la o bază militară americană.
Ca musulman practicant, Hasan a menționat dorința sa de a evita trimiterea de militari în Afganistan, prevenind astfel moartea altor musulmani, drept motivație a crimelor sale.
Cazul va fi judecat de o instanță militară, iar Hasan se va apăra singur, după ce și-a concediat de două ori avocații.
Procesul maiorului Nidal Malik Hasan, din armata americană, autorul unuia dintre cele mai grave omoruri în masă din istoria SUA, este acuzat de uciderea a 13 militari, în 2009, la fosta sa bază, de la Fort Hood, Texas, începe marți, acesta riscând pedeapsa capitală în cazul în care va fi găsit vinovat.
Hassan, fost psihiatru în cadrul armatei, nu a negat responsabilitatea sa pentru atacul din data de 5 Noiembrie 2009.
Acuzatul, care nu a avut complici, a împușcat mortal 13 militari neînarmați și a rănit alte 30 de persoane. Hasan a fost împușcat în timpul atacului și a rămas paralizat de la brâu în jos.
Incidentul de la Fort Hood este cel mai sângeros atac produs vreodată la o bază militară americană.
Ca musulman practicant, Hasan a menționat dorința sa de a evita trimiterea de militari în Afganistan, prevenind ast