Cand e la oras se imbraca traditional. Cand e la sat fuge in padure ca sa poata hori in liniste. Nici la televizor nu face emisiuni cu pitipoance, ci cu mosi barbosi care stiu cu tambalul si cu cetera. Grigore Lese e doctor si stie a vindeca necazul.
Vlad Mixich:Cu o palarie asa mare, cu telefonul intr-o husa cu motive tradiţionale, cu un soi de traista pe umar. Nu pareti defel din aceasta lume...
Grigore Lese: Lumea din care vin EXISTA. A fost odata, poate, si lumea voastra sau a bunicilor vostri.
V.M.:In lumea noastra, a orasenilor, multi vorbesc despre dezamagire, despre mizerie, sunt nemultumiti. Pe acolo pe la sat ce mai spun oamenii?
Grigore Lese: Nu cred ca exista o deosebire fundamentala intre orasean si taran. In ambele „tabere” poti intalni oameni geniali, rafinati, intelepti sau - dimpotriva - banali, cu gusturi îndoielnice, saraci cu duhul. Important e sa incerci sa te autoprotejezi, sa cauti compania celor cu care esti compatibil. In Bucuresti ma intalnesc frecvent cu plasticieni, scriitori, oameni de televiziune. Sigur ca avem momente in care suntem deznadajduiti dar avem grija sa nu vorbim prea mult despre ce ne doare. Sa nu credeti ca in hotarul satului oamenii simt altfel. Cei carora le pasa se întreabă si ei ce s-o alege de lumea asta, de tara asta, de neam… Ceilalti … noroc bun!
„Palaria arata barbatia barbatului”
V.M.:Si ce s-o alege de lumea asta si de neam?
Grigore Lese: Ce-i cu lumea asta? Cand ii vorba de lume, la mine s-ar potrivi urmatoarele versuri: “Lumea me-i lume legata/Cu lanturi si cu lacata/Nu mi-i bine niciodata./Avut-am bine in viata/ Cand am fost la mama-n brata/Da’ de cand am crescut mare/Numa’ dor si suparare”.
Tata i-o spus mamei: "Da-r-ar Dumnezeu sa horeasca copchilu' cum horesti tu".
Grigore Lese
V.M.:Astea sunt versuri dinainte de in