Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că speră ca cei din opoziţie să revină asupra deciziei de a intra în grevă parlamentară, arătând că, dacă aceştia îşi doresc maşini, diurnă şi cazare la Hotel Bucureşti, să înţeleagă că trebuie măcar să vină la Parlament să-şi spună punctul de vedere, scrie Mediafax.
"Nu poţi să ai aceste drepturi şi să stai în afara Parlamentului. Eu cred că este o chestiune de decenţă să vii să spui în forul suprem al democraţiei ce ai de spus", a apreciat Boc.
El a mai spus că românii vor aprecia la alegeri pe fiecare după ceea ce a făcut."Nu trebuie să ne luăm jucăriile şi să plecăm", a adăugat Boc.
"Eu cred că, după ce au anunţat această decizie (privind greva parlamentară - n.r.), vor reveni la aspecte mult mai raţionale. Revizuirea Constituţiei nu se poate face fără două treimi. Poate opoziţia să ignore voinţa poporului?", a mai spus Boc.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, arătând că opoziţia a ajuns la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activităţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii.
Antonescu a spus că toţi parlamentarii celor trei partide din opoziţie, fără excepţie, se vor retrage din "activitatea uzuală" a Parlamentului în toate formele.
El a precizat că senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC îşi vor păstra "mandatul şi dreptul de vot" pe care să le activeze "în situaţii de maximă importanţă".
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că speră ca cei din opoziţie să revină asupra deciziei de a intra în grevă parlamentară, arătând că, dacă aceştia îşi doresc maşini, diurnă şi cazare la Hotel Bucureşti, să înţeleagă că trebuie măcar să vină la Parlament să-şi spună punctul de vedere, scrie Mediafax.
"Nu poţi să ai aceste drepturi şi să stai în afara Parlame