Chipurile elevilor care au terminat clasa a XII-a în urmă cu 20 de ani au rămas pentru eternitate în tablourile de absolvire. În vara anului 1989, cu aproximativ o lună înainte să se termine şcoala, rudele, vecinii şi mai toţi concetăţenii puteau să îi admire pe fruntaşii oraşelor în vitrinele librăriilor, ale cofetăriilor sau chiar ale magazinelor din centru. Tablourile, realizate la atelierele fotografice, în special în oraşele de provincie, erau un motiv de mândrie, în primul rând pentru părinţi.
"Era un tablou, de fapt, nu o fotografie, în cadrul căruia se puneau fotografiile absolvenţilor. La liceul sucevean unde am absolvit eu au fost aranjate două clase pe acelaşi tablou, ca pe paginile unei cărţi deschise. La mijloc era fotografia directorului, lângă care erau diriginţii celor două clase, urmaţi de profesori şi de elevi", îşi aminteşte Mărioara Coblişan.
Ea spune că elevii nu erau puşi întâmplător pe tablou, ci în funcţie de performanţele şcolare. "Astfel că eu, care am fost şefă de promoţie, eram pe rândul de sus, în apropierea profesorilor", adaugă Mărioara.
De aici, şi mândria părinţilor care îşi ştiau copiii pe locuri fruntaşe, în văzul tuturor celor care treceau prin centrul oraşului până în ziua absolvirii. Mai mult decât atât, tinerii absolvenţi de licee sau de şcoli de meserii erau îmbrăcaţi exemplar, în uniforme, cum se purta la acea vreme. Băieţii aveau cravată sau papion la gât şi fetele purtau nelipsitele bentiţe albe. "La cofetărie, unde ne opream de obicei cu părinţii sau cu colegii când se termina şcoala, ne puteam admira în vitrină şi tot oraşul putea să vadă - în funcţie de locul pe care îl ocupam în fotografie - dacă am învăţat bine sau dacă am fost nişte loaze", completează Mărioara Coblişan.
Şi profesorul de matematică Marcel Ţena, care a predat, la sfârşitul anilor '80, la Colegiul N
