Vulpea care a muşcat un băiat, luni seara, la Pietrele lui Solomon, era infectată cu virusul rabiei. Medicii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au analizat bucăţi din corpul animalului descoperit mort, la câteva ore după atac, şi a ajuns la concluzia că rezultatul infecţiei este unul pozitiv. „Vulpea a fost găsită infectată. Ieri, în urma analizelor de laborator, consecutiv cu declararea răspunsului pozitiv, s-a luat măsura instituirii carantinei de gradul III. În acest sens, DSV, prin medicii veterinari, va proceda la catagrafierea carnivorelor mici – câini şi pisici din Braşov”, a declarat Gheorghe Pucheanu (foto), şeful Laboratorului DSVSA.
Medicii veterinari din municipiul Braşov vor trebui să facă un recensământ al câinilor şi pisicilor care au stăpân. Câinii care nu se află în grija nimănui vor fi prinşi de Serviciul de Gestionare a Animalelor Braşov. Aceste animale pot lua foarte uşor virusul rabiei, iar apoi pot muşca oamenii, pericolul fiind unul major. „Vom proceda la limitarea transportului animalelor în judeţul Braşov. Viaţa cetăţenilor este un lucru extrem de important. Pe perioada celor trei luni de carantină vom încerca să protejăm acest lucru”, a declarat Pucheanu.
Vulpea turbată a atacat o familie care făcea grătar pe platoul de la Pietrele lui Solomon. Animalul a sărit la picioarele unui băiat, producându-i multiple răni. Tatăl său a reuşit să-l scape din colţii fiarei turbate, trântindu-i un bolovan în cap. Vulpea care a muşcat un băiat, luni seara, la Pietrele lui Solomon, era infectată cu virusul rabiei. Medicii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au analizat bucăţi din corpul animalului descoperit mort, la câteva ore după atac, şi a ajuns la concluzia că rezultatul infecţiei este unul pozitiv. „Vulpea a fost găsită infectată. Ieri, în urma analizelor de laborator, c