Romancierul german Jan Koneffke (foto dreapta) şi dramaturgul Vlad Zografi (foto stânga), într-o discuţie moderată de scriitoarea Ioana Pârvulescu. Ei sunt cei pe care braşovenii îi pot asculta vorbind despre „Literatură şi cărţi” miercuri, de la ora 18.30, în Sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, în cadrul Conferinţelor „Şaguna-Okian” – un eveniment ce aduce în faţa publicului personalităţi majore ale culturii române şi europene.
Jan Koneffke, prozator, poet şi jurnalist, a studiat filosofia şi literele la Universitatea Liberă din Berlin. În 1988 debutează cu microromanul „Vor der Premiere”, urmat de volumul de versuri „Gelbes Dienstrad wie es hoch durch die Luft schoss”(1989). În 1995 primeşte bursa Villa Massimo care îi oferă posibilitatea să locuiască la Roma timp de şapte ani. În urma unei călătorii în Bulgaria, publică în 1999 volumul de proză scurtă „Gulliver in Bulgarien”. În 2000 îi apare „Paul Schatz im Uhrenkasten”, roman foarte bine primit de critica literară germană. În 2003 Jan Koneffke se mută la Viena, unde, între 2004 şi 2007, este coeditor al revistei „Wespennest”. În 2004 publică un nou roman care se bucură de aprecierile criticii şi publicului, „Eine Liebe am Tiber”, apărut în 2007 în limba română sub titlul „O iubire la Tibru”. În 2008, îi apar cartea pentru tineret „Die Sache mit Zwille” şi un nou roman, „Eine nie vergessene Geschichte”, întâmpinat cu entuziasm de Günter Grass. Urmează în 2009 un volum de lirică pentru copii, „Trippeltrappeltreppe”, iar, în toamna lui 2011, „Cele şapte vieţi ale lui Felix K.” (Die sieben Leben des Felix Kannmacher), un fascinant roman despre România interbelică. Jan Koneffke a fost distins, între altele, cu premiile Leonce und Lena, Friedrich Hölderlin, Offenbacher, Usedomer, iar în China a primit premiul pentru cel mai bun roman tradus din germană în 2004. Cărţile lui Jan Koneffke au