Marile magazine culturale sint scrise intr-un stil relaxat, informativ, destins, evita aerul militantist. Revistele teziste, ideologizate, incrincenate, combative, de stinga sau de dreapta sint ocolite de cei ce vor sa se intoarca la o anumita normalitate. Avem acum nevoie de un respiro. Istoria de grup, ca metoda de cercetare stiintifica, practica sociala si psihoterapie colectiva, nu e noua. Are aproape un secol de existenta. Inceputurile se situeaza dupa 1920, prin scoala de la Chicago, care a utilizat, ca metoda de cercetare, evocarea vietii colective pentru a studia fenomene ca imigratia sau devianta sociala. Dar si prin cercetarea intreprinsa de sociologii Thomas si Znaniecki, care au apelat la povestirea vietii pentru a descrie viata migratilor polonezi de origine rurala, cei care au venit in America si au populat masiv nordul, la debutul secolului XX. Sociologul francez Pierre Bourdieu le-a cerut sa vorbeasca despre viata lor reprezentantilor unor grupuri profesionale sau marginalilor, pentru a descoperi "mizeria lumii". Demersul de acest tip presupune o abordare completa si globala a unei anumite perioade, apelind la memoria colectiva a unui grup, desigur subiectiva, dar generatoare de noi sensuri. Evocarea vietii unor grupuri (scolare, profesionale, comunitare, culturale) poate reconstitui mai bine un trecut recent decit cercetarile cantitative, poate genera noi grile de lectura a unor contexte sociale estompate de timp si - de ce nu - sugera noi temeiuri de interventie si dezvoltare sociala. Intelegi mai bine vietile si evolutiile unor indivizi daca le raportezi la grupurile din care au facut parte, la interactiunile cu ceilalti, la rolurile lor in ansamblul orchestrei, la cei ce au alcatuit o comunitate. Nu e aici atit istorie sau sociologie, cit raporturi sociale, contextualizare, adica psihosociologie de grup. Uneori iti apar altfel aspecte altadata min