Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocajul guvernului federal american a început să-şi arate colţii  şi în străinătate

Publicat in Adevarul, duminică 6 octombrie 2013 ·

Democraţii şi Republicanii din Camera Reprezentanţilor din SUA au ajuns la un consens, însă fără un impact semnificativ, convenind ca 800 de mii de bugetari trimişi în şomaj tehnic să fie plătiţi retroactiv, după ce guvernul îşi reia activitatea deplină. Cu toate acestea situaţia rămâne gravă în SUA, din cauza crizei bugetare.

Proiectul a fost votat în unanimitate şi se aşteapă că va trece uşor de Senat şi va fi promulgat de preşedintele american, Barack Obama. Este unul din puţinele momente din ultimul timp când cele două tabere ajung la un acord. Cu toate acestea, nu există niciun semn de consens în ceea ce priveşte proiectul de buget pentru anul fiscal care a început pe 1 octombrie. Astfel, Obama dă în continuare vina pe republicani şi cere Congresului să acţioneze urgent pentru depăşirea blocajului în care au ajuns Statele Unite.

„Treceţi la vot. Opriţi această farsă. Puneţi capăt acestui blocaj acum. Poporul american n-a ajuns să ceară recompense pentru munca sa. Nu e cazul ca democraţia şi economia noastră să devină ostatici ai unei legi“, a declarat Barack Obama.

Negocierile cu UE, oprite

În Europa, unde economiile încearcă să revină pe drumul cel bun, după ani de apatie, miniştri şi înalţi oficiali se tem de consecinţele situaţiei din SUA asupra reluării creşterii. Această paralizie „dacă se va prelungi reprezintă un risc pentru SUA şi pentru lumea întreagă“, a estimate preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

Din lipsă de bani, nu e posibilă nici continuarea negocielor cu UE privind zona de liber schimb. Criza bugetară l-a făcut pe liderul de la Casa Albă să-şi amâne şi turneul în Asia. Din acelaşi motiv, SUA nu sunt în stare să impună acum sancţiuni economice Iranului şi Siriei. Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, John Kerry, a avertizat sâmbătă că o criză politică pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°