Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Este un fapt recunoscut de legislatia internationala care ar trebui respectat si in Romania. Nu stiu ce se poate face in raport cu calaii comunisti care au incetat din viata, probabil ca nu avem decat sansa recursului necontenit la memorie. Sunt insa unii dintre acesti indivizi care se plimba in continuare liberi, isi sfideaza cu nerusinare fostele victime, incaseaza pensii enorme si ranjesc sardonic cand citesc texte precum acesta. Alexandru Draghici (1913-1993) a fost comandantul suprem a ceea ce un scriitor numea “Arhipelagul MAI”. Comandantul unei monstruoase colonii penitenciare, omul fara remuscari si fara urma de cainta. Beneficiind de increderea lui Gheorghiu-Dej, generalul politic Draghici a impus suprematia Securitatii si a ordonat lichidarea fizica a celor banuiti de intentii “dusmanoase”. Savura in chip patologic sa porunceasca tortura fizica a victimelor sale. Rudimentar ca gandire, un ins vindicativ si meschin, Draghici a promovat ofiteri plasmuiti dupa chipul si asemanarea sa: Vasile Negrea, Ionel Gal, Janos Vincze, Tanase Evghenie, Nicolae Doicaru, Neagu Cosma, Aurel Mois. Adjunctii sai erau Pantiusa, Nicolschi, Mazuru, Marin Jianu. Un timp, in subordinea sa au lucrat ilegalisti precum Aurel Stancu, Wilhelm Einchorn, Hristache Zambetti, Eugen Szabo. Unul dintre apropiatii sai a fost pugilistul de partid, Florian Danalache, un timp comandant al granicerilor si general MAI, apoi seful organizatiei Bucuresti a PMR. O bruta cu care Draghici se intelegea perfect.
Conflictul cu fostul voluntar in Brigazile Internationale Stancu s-a soldat cu eliminarea acestuia din conducerea MAI. L-a lucrat cat a putut pe fostul ceferist Stefan Pavel cand acesta a fost numit intr-o functie de varf in MAI. La fel, cand a decis sa se debaraseze de generalul Mihai Gavriliuc, seful DIE, fostul vicepresedinte al Comi