Mai imaginativ si mai diabolic decat scriitorul este - cine credeti? - politicianul. Si cei din anturajul lui: militarul, securistul, jandarmul. Scriitorul isi putea doar imagina o cadere a dictaturii, o revolutie, o schimbare. Politicianul, cu actantii lui, a si facut-o. Coleg cu mine, la „Cronica", in tineretea sa nonconformista, Doru Kalmuski a debutat, in acei ani, cu un roman politist, Epilog pentru altii, semnat cu pseudonim feminin: Ioana Solescu. Mai apoi s-a repliat in Bacaul de-acasa, ducand o existenta fara ecou, as zice, daca n-ar fi refuzat, la un moment dat, premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu cunosc motivul refuzului, care ar fi trebuit sa produca senzatie cel putin in lumea literara, neobisnuita, pe atunci, cu astfel de gesturi. Schimbareadin '89 i-a descatusat energii politice, gazetaresti si literare nebanuite, pentru cine il cunostea, Doru Kalmuski devenind un comentator feroce la ziarele bacauane de opozitie si chiar un actant politic pana cand, dezamagit de fenomen, si-a dat demisia din fruntea filialei locale a fascinantului, dar efemerului, Partid al Aliantei Civice. A slabit-o si cu gazetaria activa si a inceput a scrie carti. Vreo douasprezece romane in vreo douazeci de ani - presupune forta, putin obisnuita, de prozator. La concurenta, chiar declarata, cu Petru Cimpoesu, n-a avut/ nu are vizibilitatea acestuia, lipsindu-i, dincolo de orice, calitati si parghii promotionale de avengura. De le-ar fi avut, ar fi trebuit sa fie situat - si-mi asum riscul acestui pronostic... retroactiv - intre primii zece-douazeci prozatori ai tarii. Asa, se multumeste cu o glorie locala, poate regionala, datorita (si) catastrofalei (ne)functionari a serviciilor de difuzare a cartii. Da, literatura romana - cu exceptii oferite de doar doua-trei edituri - s-a regionalizat. Mai citeste cineva din Moldova cartile scriitorilor care vietuiesc