Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bloomberg: România se împrumută mai ieftin decât vecinii, datorită acordului cu FMI

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Investitorii consideră că noul guvern al României va respecta condițiile programului de asistență financiară convenit cu FMI chiar și în condițiile unui an electoral precum și ale celor mai ample proteste din ultimii zece ani, proteste care au provocat prăbușirea guvernului Boc.

Al doilea cel mai sărac membru al Uniunii Europene a vândut obligațiuni suverane la un nivel record în primele două luni ale anului, peste volumul planificat pentru primul trimestru, România profitând de pe urma direcției economice stabilite cu, și supravegheate de Fondul Monetar Internațional, în timp ce țări vecine, precum Ungaria sau Ucraina, întâmpină dificultăți în a accesa fonduri FMI. România intenționează să vândă astăzi obligațiuni cu scadența la 5 ani în valoare de 500 de milioane de lei (150 milioane de dolari), încercând să profite de pe urma scăderii costurilor de împrumut, anunță agenția de știri Bloomberg.

Citește aici care a fost răspunsul agenției de evaluare financiară Fitch Ratings față de intenția președintelui Băsescu de a majora salariile bugetarilor

Vezi aici care au fost promisiunile lui Mihai-Răzvan Ungureanu, noul premier al României, către FMI și Comisia Europeană

„Performanțe peste așteptări”

„Dintr-o perspectivă a veniturilor fixe, România a făcut lucrurile care trebuiau făcute”, a declarat Blaise Antin, investitor care ajută la gestionarea a 5 miliarde de dolari în obligațiuni ale piețelor emergente la TCW Group Inc, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg News pe 13 martie. „Estimez că România va avea performanțe macroeconomice peste așteptări și, posibil, și în ceea ce privește politicile economic. Faptul că țara are un acord FMI oferă o ancoră politicilor sale”.

România a necesitat un împrumut de 20 de miliarde de euro din partea FMI șu UE din 2009 până în 2011 pentru a putea depăși cea mai acută perioadă de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 19 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 23 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 38 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 59 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°