Un zid s-a prăbuşit peste cinci muncitori în zona Gării de Nord din Capitală. O persoană a fost grav rănită.
“Nişte muncitori consolidau zidurile unei clădiri. Unul dintre zidurile de cărămidă din interior a căzut. Toate cele cinci persoane prinse sub zid au fost eliberate. E un zid din cărămidă în interiorul unei clădiri”, a declarat Ovidiu Pană, purtător de cuvânt ISU Bucureşti, citat de Realitatea.net. “În cadrul unor lucrări de consolidare şi demolare au fost prinşi cinci muncitori. S-au deplasat doi colegi de la ITM pentru a vedea care sunt motivele reale, dacă s-a respectat securitatea muncii. O să vedem daca au fost luate măsurile de asigurare de sprijinire. Trebuiau să fie elemente de sprijinire, apoi izolarea zonei. Pe lângă sancţiuni, poate fi începută urmărirea penală dacă nu au fost luate toate masurile de securitatea a muncii”, a spus inspectorul Cinstantin Bujor. Una dintre cele trei persoane duse la Spitalul Floreasca este în stare foarte gravă, cu traumatisme cranio – cerebral sever, toracic şi abdominal. Trei victime au traumatisme cranio – cerebrale minore, fiind conştiente, iar o alta are traumatism puternic la gambă. Şeful ITM Bucureşti, Constantin Bujor, a declarat, pentru Mediafax, că victimele erau muncitori, care făceau lucrări de demolare şi de consolidare a zidului respectiv.
Un zid s-a prăbuşit peste cinci muncitori în zona Gării de Nord din Capitală. O persoană a fost grav rănită.
“Nişte muncitori consolidau zidurile unei clădiri. Unul dintre zidurile de cărămidă din interior a căzut. Toate cele cinci persoane prinse sub zid au fost eliberate. E un zid din cărămidă în interiorul unei clădiri”, a declarat Ovidiu Pană, purtător de cuvânt ISU Bucureşti, citat de Realitatea.net. “În cadrul unor lucrări de consolidare şi demolare au fost prinşi cinci muncitori. S-au deplasat doi colegi de la ITM pentru a vedea