Am urmarit, ca in fiecare an din 1990 incoace, discutiile, prezentarile si documentarele care readuc in centrul atentiei evenimentele din decembrie 1989. Pe masura ce trece vremea, ies la iveala mai multe imagini, marturii si documente care descriu si explica acele momente. In acelasi timp insa, se ridica sau persista si multe intrebari fara raspuns. Am constatat insa ca – asa cum foarte corect observa, ca istoric, Adrian Cioroianu – multe dileme apar pentru ca exista tendinta de a pune intrebari si a cauta raspunsuri cu ochii celui de acum, ignorand faptul ca in decembrie 1989 aveam o alta perspectiva asupra evenimentelor si unele lucruri ne pareau evidente. Ca unul ce am trait acele zile cu o implicare totala si cu constiinta acuta ca particip la momente istorice, simt nevoia sa explic fiului meu si celor ca el cum vedeam eu – sau noi – lucrurile atunci. Voi vorbi despre revolutia mea, fara pretentia ca perspectiva pe care o prezint este cea mai corecta sau ca detin informatii care ar putea sa lamureasca, o data pentru totdeauna, dilemele acelor momente.

Exista tendinta astazi de a insista asupra caracterului unic, exceptional, al revolutiei romane din decembrie 1989 si din aceasta abordare apar mirari referitoare la "de ce" si "cum" s-au petrecut evenimentele din Romania. Daca ne reamintim insa contextul international al momentului, intelegem cu usurinta ca ar fi fost mai degraba imposibil ca Romania sa evite prabusirea regimului comunist. Acest deznodamant ineluctabil era pregatit de ani si ani de slabiciune crescanda. Cand a preluat conducerea PCUS, in 1985, Mihail Gorbaciov intelesese ca sistemul comunist era epuizat si ca doar o serie de reforme riscante din punct de vedere politic l-ar fi putut salva. Spre deosebire de predecesorii sai, a avut curajul sa initieze astfel de reforme in economie (perestroika) si in sistemul politic (glasnosti), desi