Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incursiune în lumea elefantului sacru

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 decembrie 2011 ·

\"În sălbăticia Indiei\", fascinantul documentar prezentat de Animal Planet, de la ora 21.00, ne dezvăluie un teritoriu exotic şi misterios. Sursa: DISCOVERY NETWORKS

Realizatorii ne invită într-o călătorie care scoate la iveală măreţia Himalayei, forţa Gangelui şi zonele îndepărtate din nordest, explorând în acelaşi timp specii sălbatice reprezentative. Pe drum, urmărim cursul Gangelui de la gheţarii celor mai înalţi munţi din lume până la Bengal, cel mai mare golf al lumii. Urcăm piscurile Himalayei pentru a afla cum acest teren ostil, cu vânturi puternice şi temperaturi sub zero grade Celsius poate totuşi să susţină una dintre cele mai mari şi mai diverse colecţii de specii de pe planetă.

Pătrundem apoi într-o lume pierdută, cu triburi de vânători de capete, păduri pline de tigri, piscuri muntoase încă necucerite şi râuri cristaline.

În sfârşit, ajungem în vestul Munţilor Ghats, o culme colţuroasă care se întinde pe 1.600 de kilometi, de-a lungul coastei de vest a Indiei. Savurăm astfel tot ce are de oferit această ţară atât de frumoasă, într-o uluitoare expediţie.

Biodiversitate

Situată în sudul Asiei, India, a şaptea ţară ca suprafaţă din lume, se poate lăuda cu o faună impresionantă: tigrul de Bengal, legendarul leopard al zăpezilor sau panda roşu. Pădurile şi junglele sunt populate de antilope tibetane, oi albastre, iaci, ibexi, iepuri de câmp, marmote, urşi negri şi bruni, cerbi, rinoceri, elefanţi, lupi, şacali şi gazele.

Nici maimuţele nu lipsesc, mai ales macaci şi languri, iar şerpii sunt prezenţi în peste 200 de specii, dintre care 50 sunt otrăvitoare.

Din păcate, habitatul acestor animale este ameninţat, din totalul de păduri tropicale care existau în trecut, doar 10% mai există astăzi.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 10 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum 54 minute
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 53 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 48 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°