Frati crestini, frati romani, propun un exercitiu de smerenie nationala: nu conteza cine si ce crede (ce greutate mai pot avea principiile in lumea noastra?), nu conteaza cu cine veti vota, nu conteaza nimic. Haideti sa ne pupam cu totii in Piata Independentei. Sau in Piata Unirii. Ca, oricum, tot acolo vom ajunge, mai devreme sau un pic mai tirziu... Unul dintre cele mai bune si mai cunoscute texte ale lui Caragiale se intituleaza sec Telegrame. Acolo, intr-o prima... telegrama, Costachel Gudurau il anunta, dupa cum va amintiti, pe chiar primul-ministru, cum ca prefectul Raul Grigorescu l-a insultat "dumnezeu mami" si i-a aplicat citeva palme "cafine central". Adauga alarmat: "Viata onorul nesigure". Intr-o secunda petitie, incheia disperat si totdata amenintator: "Tremur viata me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern". In fine, in urma unui sir neintrerupt de astfel de telegrame, care ajung pina la rege, un procuror ii comunica aplanarea conflictului ministrului Justitiei: "Impacat cu directorul. Pupat toti piata endependenti". Sigur, acesta memorabila replica a devenit, in viata noastra de zi cu zi, un cliseu. Dar merita sa ne intrebam: cum ia nastere un astfel de cliseu? Probabil ca in urma faptului ca realitatea il ilustreaza repetat. Traim, de ani buni, sub semnul acestui Pupat toti piata endependenti. Ce inseamna asta? In primul rind, faptul ca romanul nu este capabil sa ramina fidel unor principii, sa isi pastreze coloana vertebrala dreapta de dragul unor idei. La noi, ideile, principiile, programele politice, platformele ideologice, demnitatea sint simple vorbe, numai bune de aruncat in ochi la nevoie. Cind apare insa un interes, ne pupam cu totii, cu sau fara muci (trimiterea, o recunoasteti, este tot la Caragiale), in Piata Independentei. Sau in Parlament. Sau intr-un studio de televiziune ori in pagina unui ziar. Sau oriunde altundeva. Nu c