Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„I-a pus o pernă pe faţă”. DEZVĂLUIRILE omului care A ASCULTAT cum a MURIT Marilyn Monroe /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 iunie 2013 ·

Celebra actriţă Marilyn Monroe ar fi avut relaţii amoroase cu preşedintele Kennedy şi fratele acestuia. Informaţia s-ar afla în documente care au aparţinut unuia dintre cei mai cunoscuţi detectivi particulari de la Hollywood, Fred Otash.

Corespondentul CNN Erin Mcpike a încercat să desluşească cât adevăr se acunde în spatele noilor dezvăluiri.

Detaliile despre triunghiul amoros format din Marlyn Monroe, preşedintele John Kennedy şi fratele său au fost ascunse până nu demult în cele 11 cutii cu documente, care i-au aparţinut lui Fred Otash.

RECOMANDĂRILE EDITORILOR: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. S-a trezit Traian Băsescu din somnul dulce al Coabitării?!Lăcomia "Baronului Roşu". Podul poate să se dărâme, şpaga să vină!A MURIT ȘI COTA UNICĂ DE 16 LA SUTĂ!

Şiut de toată lumea

Optash era cunoscut pentru faptul că avea instalate microfoane peste tot unde putea face acest lucru. Recent, informaţiile au intrat în posesia jurnaliştilor de la Hollywood Reporter.

"Otash susţinea că deţinea o înregistrare din timpul unei partide de amor dintre Kennedy şi Marilyn Monroe. El vorbea despre această aventură de parcă era un lucru ştiut de toată lumea", a declarat Matt Belloni, editor la "Hollywood Reporter".

CELE MAI POPULARE ŞTIRI:

Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile Berbec, Rac, Fecioară, Capricorn, PeştiExtrem de RAR. “Farfurii zburătoare” SPECTACULOASE /GALERIE FOTOJURNALUL unui ofiţer NAZIST. Detalii neştiute

În notiţe

La scurt timp după moartea actriţei, Otash nota că Monroe şi preşedintele Kennedy aveau o relaţie sexuală. Mai mult, în notiţele sale, detectivul afirma că ...ar fi ascultat cum a murit sex simbolul acelor vremuri! Pe 5 august 1962, Marilyn s-ar fi certat cu familia Kennedy, declarând că s-a simţit "precum o bucată de carne". Otash susţine că Bobby Kennedy, fratele preşedin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 49 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 17 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°