Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avionul prăbuşit la San Francisco nu avea defecţiuni tehnice şi zbura la joasă altitudine

Publicat in Romania TV, duminică 7 iulie 2013 ·

Avionul Boeing 777 care a ratat aterizarea, sâmbătă, pe aeroportul din San Francisco nu prezenta a priori nicio problemă mecanică în momentul accidentului, a declarat duminică preşedintele general al companiei sud-coreene Asiana Airlines, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Din ceea ce ştim, nu a fost o problemă de motor sau mecanică" înaintea accidentului, a explicat Yoon Young-Doo în cursul unei conferinţe de presă la Seul, adăugând că piloţii erau navigatori experimentaţi cu 10.000 de ore de zbor fiecare, informează Mediafax.

Yoon a anunţat că cele două persoane care au murit în accident erau pasageri de naţionalitate chineză - două adolescente născute în 1997 şi, respectiv, în 1996, care se aflau în spatele avionului a cărui coadă s-a lovit de pistă, potrivit primelor mărturii.

Cel mai recent bilanţ provizoriu al accidentului zborului 214 care venea de la Seul este de doi morţi şi 182 de răniţi dintre cele 307 persoane aflate la bordul aeronavei. Asiana Airlines a declarat că dintre cei 291 de pasageri, 141 erau chinezi, iar dintre aceştia 60 erau elevi şi profesorii lor, potrivit agenţiei oficiale China Nouă.

Potrivit lui Yoon, echipajul a anunţat normal aterizarea aeronavei şi le-a cerut pasagerilor să îşi pună centurile de siguranţă. "Nu a existat o procedură de urgenţă", a declarat el.

Zbor la joasă altitudine

Un pasager chinez susţine că avionul Boeing 777 "zbura la altitudine foarte joasă" înainte de a ateriza, cu vârful orientat în sus, şi de a ieşi de pe pistă.

Xu Da, un pasager care a supravieţuit, a povestit experienţa sa traumatizantă de la bordul avionului pentru televiziunea publică CCTV: "Am remarcat că avionul zbura destul de jos în momentul aterizării. Se pregătea să atingă solul când a accelerat brusc şi vârful a început să urce", a continuat Xu, adăugând că a "simţit un şoc". "Măşt

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 32 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 11 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 9 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°