Acum 20 de ani, Zidul Berlinului, care împărţise, vreme de aproape trei decenii, Europa în două - Estul comunist şi Vestul liber -, se prăbuşea, declanşând căderea, rând pe rând, a regimurilor totalitariste din ţările fostului bloc sovietic. Deşi la prima vedere miraculoasa victorie i-ar reveni Germaniei, mai multe ţări îşi adjudecă un rol important în colosala transformare istorică.
Dacă îi întrebi pe americani de ce s-a prăbuşit Zidul Berlinului, vor răspunde că este rezultatul politicii duse de Statele Unite. Polonezii revendică "începuturile" cu mişcările sindicatului independent "Solidaritatea", condus de Lech Walesa, iar la Moscova, oricine va spune că meritul este al lui Mihail Gorbaciov, care a iniţiat "perestroika" în fosta URSS. Şi Vaticanul pote spune că Papa Ioan Paul al II-lea a avut un rol principal prin acţiunile sale, care au erodat legitimitatea sistemului comunist, în special în Polonia, ţara lui de origine.
În fine, la Berlin, se spune că prăbuşirea comunismului a fost rezultatul politicii prudente a Vestului faţă de fosta URSS, pe care a determinat-o să discute despre lucruri pe care nu ar fi dorit nici măcar să le pomenească altădată.
Astfel a descris redactorul-şef al cotidianului Gazeta Wyborcza, fost disident în Polonia comunistă, Adam Michnik, într-o analiză politică, mişcările secrete ale actorilor care au jucat rolurile principale pe scena internaţională a anului 1989, când a căzut Zidului Berlinului şi, o dată cu el, comunismul în Europa.
VARIANTA ECONOMICĂ
Aşa stând lucrurile, explicaţiile privind prăbuşirea comunismului în Europa sunt diferite. Unul dintre motivele cele mai banale şi frecvent invocate în special de către teoreticieni este că un astfel de regim s-a dovedit a fi ineficient din punct de vedere economic. Totuşi, un astfel de răspuns dat din perspectivă strict economică