Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miza alegerilor din Germania

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 septembrie 2009 ·

Singura certitudine privind alegerile federale şi pentru cancelar, de duminică, din Germania, este că Angela Merkel va fi reconfirmată ca şef al executivului, deşi alegătorii sunt sceptici că ea va reuşi să adopte măsurile de reducere a taxelor promise, scrie Wall Street Journal, într-o analiză.

Merkel, care se află la conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), ar vrea să „spargă” coaliţia cu formaţiunea de centru stânga, Partidul Social Democrat (SPD), din care face parte şi sora bavareză a CDU, Uniunea Creştin Socială (CSU).

Alternativa pe care Merkel o preferă, notează publicaţia, este o coaliţie de centru dreapta alături de Democraţii Liberi, ceea ce ar însemna recrearea alianţei care a condus Germania din 1983 până în 1989, ajutând la reunificarea ţării în1990.

Promisiuni electorale

Merkel susţine că va reduce taxele, măsură dorită şi de cei din Partidul Democraţii Liberi. Economiştii germani cred, însă, că acest lucru nu va fi posibil, ţinând cont de deficitele adânci pe care le înregistrează ţara în contextul economic actual. Mai mult, Merkel a impus majorarea taxei pe valoare adăugată, ceea ce alegătorii nu au uitat.

„Votanţii sunt destul de cinici şi au senzaţia că cineva îşi bate joc de de ei”, a declarat Peter Loesche, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Goettingen. „Aproape nimeni nu crede că taxele vor fi reduse de-adevăratelea”.

Partidele de centru dreapta au pierdut din credibilitate, mulţi alegători îndreptându-se către formaţiunile de centru stânga, nemulţumiţi de cei patru ani de guvernare Merkel.

Un sondaj recent arată că 35% dintre alegători sunt încă nehotărâţi, iar actualul cancelar pare să aibă şanse să reorienteze guvernul spre dreapta. Totuşi, notează publicaţia, singura soluţie bună ar fi reluarea guvernării alături de Social Democraţi. @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 39 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 22 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 50 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°