Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danny DeVito şi Rhea Perlman renunţă la divorţ: "Se iubesc"

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Actorii Danny DeVito şi Rhea Perlman, care au anunţat, în luna octombrie a anului trecut, că se vor despărţi, au decis să rămână împreună şi să anuleze procedurile de divorţ, informează contactmusic.com.

"Se iubesc", a declarat un prieten al cuplului pentru publicaţia People. "S-au iubit şi se vor iubi mereu", a completat acesta.

De altfel, în decembrie, DeVito spunea că depune eforturi intense alături de soţia sa, Rhea Perlman, pentru a-şi salva căsnicia.

Danny DeVito, în vârstă de 68 de ani, şi Rhea Perlman, în vârstă de 64 de ani, s-au căsătorit în 1982 şi au împreună trei copii - Lucy, în vârstă de 30 de ani, Grace, în vârstă de 28 de ani, şi Jacob, în vârstă de 25 de ani.

Născut în 1944, în New-Jersey, Danny DeVito s-a făcut remarcat în multe filme de succes, precum "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Gemenii", "Batman se întoarce" şi "L.A. Confidential". Actorul american a trecut de câteva ori şi în spatele camerei de filmat, regizând mai multe comedii, printre care "Războiul rozelor" (1990), pentru care a fost nominalizat la premiul Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, şi "Arunc-o pe mama din tren". În 2001, Danny DeVito a fost nominalizat la premiile Oscar şi BAFTA în calitate de producător al filmului "Erin Brockovich", iar în 1993, a fost nominalizat din nou la Ursul de Aur, pentru filmul "Hoffa". Totodată, el a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy, trofeu pe care l-a câştigat pentru rolul din serialul "Taxi" (1981). Tot de cinci ori a fost nominalizat la premiile Globul de Aur, distincţie cu care a fost recompensat în 1980, pentru rolul din acelaşi serial "Taxi". În 2011, DeVito a primit o stea pe Walk of Fame.

DeVito şi soţia sa, actriţa Rhea Perlman, au înfiinţat casa de producţie Jersey Films, care a stat în spatele unor hituri precum "Pulp Fiction", "Garden State" şi "Freedom Writers".

Rh

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 12 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 13 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 29 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°