Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii au mizat pe respingerea moţiunii şi au intrat la cumpărare

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 octombrie 2010 ·

Bursa a crescut miercuri cu numai 0,18 procente, într-o piaţă în care unii speculatori au mizat în a doua parte a şedinţei pe respingerea moţiunii de cenzură, anticipând alte sesiuni de creşteri şi au ridicat preţurile acţiunilor SIF în medie cu 2,39 procente. Majoritatea acţiunilor de la BVB au deschis ziua la preţuri în scădere uşoară, însă în prima parte a şedinţei au recuperat corecţiile şi au trecut pe creştere abia după ora 14:00, însă ritmul a fost mai lent decât în cazul titlurilor SIF.

Titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au fost primele care au avansat, în jurul orei 13:00.

Dacă la deschidere SIF-urile au coborât în medie cu peste 1%, în a doua parte a zilei au revenit pe creştere, iar punctul maxim al indicelui BET-FI a fost atins chiar la finalul sesiunii.

Totodată, cele mai lichide zece acţiuni au încheiat ziua la cotaţii în creştere în medie cu 0,46%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu numai 0,22% peste nivelul de la finalul sesiunii anterioare.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 0,92%.

Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad, crede că piaţa a fost pe creştere întrucât unii investitori mizează pe faptul că moţiunea de cenzură nu va fi adoptată şi astfel încearcă să profite dinainte de creşterile care ar putea urma.

"Senzaţia este că moţiunea nu va trece de Parlament, asta datorită declaraţiilor din ultimele două-trei zile, a comentariilor ambasadorului american şi a faptului că parcă este o cutumă ca moţiunea să se dezbată exact când delegaţia FMI este la uşa Guvernului. Este clar că dacă moţiunea nu va trece, va urma o perioadă mai stabilă din punct de vedere politic şi financiar dator

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum o ora
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 6 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°