"Timpul zboara ca o sageata iar musculitelor le plac bananele" (Groucho Marx) S-au terminat festivitatile ocazionate de aniversarea Universitatii noastre, unul dintre putinele branduri autentice pe care le avem. Au fost reusite, chiar daca unii spun ca au durat prea mult si au presupus cheltuieli prea mari intr-o perioada ca aceasta, afectind veniturile profesorilor. Ne-au onorat personalitati sonore (mai putin ministrul, premierul sau presedintele - dezonorant pentru ei), s-au tinut conferinte si simpozioane interesante, au fost decernate titluri, iar ospitalitatea organizatorilor a fost deplina. Acum am ramas intre noi si ma gindesc la faptul ca, dupa urarile si felicitarile de rigoare, nu ar strica si o analiza realista, la rece, nu atit despre meritele indiscutabile ale inaintasilor, cit despre avatarurile, discutabile, ale prezentului. O analiza, inevitabil critica, la care indraznesc sa invit pe toti cei care sint interesati si au ceva de spus, cu speranta ca se vor naste idei care sa sporeasca performanta academica in situ, pentru ca intotdeauna e loc de mai bine. La un veac si jumatate de la infiintare (virsta tinara in termeni institutionali), intiia universitate a ta rii prezinta, in opinia mea, un bilant cu lumini si umbre. Ea nu mai este o scoala de elite, sau pentru elite, ci traverseaza un proces de masificare, cu mediocritatea implicita, in care numarul distruge calitatea. Universitatea nu este autonoma decit in declaratii, chiar daca aduna bani din taxe, dependenta (metodologica, administrativa, financiara) fata de guvern e inca ridicata. Dar principala lacuna imi pare lipsa unei legaturi reale si eficiente cu practica si a unei implicari adecvate in viata cetatii, a tarii, de ce nu?, prin parteneriate specifice desfasurate cu mediul de afaceri, administratie, centre de cercetare, societate civila etc. Actiunea Universitatii ar trebui sa se orienteze