În luna octombrie, anul trecut, am scris un articol despre un profesor din Giurgiu. Evidențiam faptul că un cadru didactic, Ion Gaghii, ajuns Director al Bibliotecii județene din cunoscutul oraș dunărean, folosește banii instituției pe care o conduce pentru a-și tipări propriile volume.
Atunci, în urma unui control ANI directorul-profesor a fost declarat incompatibil și s-a constatat că furase miliarde de lei vechi.
Nu s-a întâmplat nimic pentru că domnul respectiv este și un temut gazetar local și aparține de USL, o alianță politică pentru care constatările ANI nu au valoare, dimpotrivă.
Probabil din aceste motive directorul-profesor a încercat din nou, în acest an aceeași manevră. A cerut bani la Consiliul județean pentru a tipări volumul II dintr-o carte de calomii la adresa Președintelui Traian Băsescu. Nu i s-a aprobat. A reluat încercările la Consiliul local, solicitând 24.000 lei.
Pentru cartea scrisă de el și tipărită de el. A primit 17 voturi împotrivă și doar 2 pentru. Acum în martie i se face evaluarea și s-ar putea să fie cu "la revedere, Pandele" , adică să se mai întoarcă și la meseria lui de bază. Dacă o fi pentru că se cam laudă că-i are pe toți la mână!
Puteți citi AICI și articolul despre profesorul din Giurgiu.