Procurorii trebuie să fie mai curajoşi în ceea ce priveşte confiscarea extinsă, iar mentalitatea în cazul infracţiunilor economico-financiare trebuie schimbată, consideră procurorul general al României, Tiberiu Niţu.
"Îmi doresc ca şi în România cercetarea penală şi investigarea financiară, în special în cazul infracţiunilor economico-financiare, să se afle pe acelaşi plan ca importanţă, preocupare şi, desigur, rezultat. În această materie, a criminalităţii economico-financiare, la fel precum am procedat şi în materia combaterii corupţiei, a conflictelor de interese, trebuie să ne schimbăm mentalitatea", a declarat astăzi Tiberiu Niţu, în cadrul conferinţei "Susţinerea confiscării extinse şi recuperării prejudiciului în România".
Nițu: Aşteptările au fost şi sunt mari
El a vorbit despre confiscarea extinsă ca fiind un instrument pe care şi l-a dorit atât în calitate de magistrat, cât şi în calitate de cetăţean. "Aşteptările au fost şi sunt mari. Suntem hotărâţi să facem eforturi în sensul aplicării şi utilizării confiscării extinse aşa cum este ea reglementată în prezent. Trebuie să găsim acele mijloace legale prin care cei care încalcă legea să simtă inclusiv tragerea la răspunderea pecuniară, să nu-i lăsăm să beneficieze de rezultatele financiare ale activităţii infracţionale. Şi la întâlnirile regionale pe care le avem cu procurorii pe tema micii corupţii şi a conflictului de interese am susţinut constant ca colegii noştri să fie mai curajoşi în ceea ce priveşte aplicarea confiscării extinse", a precizat Niţu. Acesta a mai spus că procurorii trebuie să aplice legile existente cu respectarea Constituţiei, a drepturilor omului, dar ţinând seama de priorităţile şi obiectivele Uniunii Europene şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Jurisprundența CEDO
"În ceea ce priveşte compatibilitatea confiscării extinse cu Convenţia Eu