Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Update Procurorii au demarat ancheta în cazul fetei decedate la Reghin

Publicat in Adevarul, joi 25 februarie 2010 ·

O tânără a murit noaptea trecută în oraşul Reghin în condiţii incă neclare. Fata a căzut de la etajul 4 al unui bloc însă nimeni nu ştie deocamdată dacă a fost suicid sau omor calificat.

Tânăra, pe numele ei, Andreea Dobrotă era studentă la istorie în Cluj şi petrecuse toată noaptea împreună cu doi bărbaţi în apartamentul unuia dintre ei.

Din petrecăreţi au devenit suspecţi

Cei doi suspecţi sunt clienţi vechi în dosarele poliţiei reghinene pentru scandaluri şi petreceri. Ei spun că nu işi amintesc prea multe şi susţin că au adormit şi că s-au trezit apoi cu poliţia peste ei. Procurorii i-au audiat pe cei doi şi au tras şi primele concluzii.

“În prima declaraţie pe care a dat-o unul dintre suspecţi, el a arătat ca inainte de ajunge la apartament au consumat droguri, ar fi vorba de marijuana şi li s-au recoltat probe biologice pentru a se dovedi daca întradevar au consumat drogurile. Unul dintre ei recunoaşte ca au întreţinut raporturi sexuale atât normale cât şi orale. În acest moment s-a început urmarirea penală pentru viol în formă calificată şi lipsire de libertate” a declarat Dan Olteanu, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

“De multe ori a fost chemată poliţia aici. Nu am ce să vă spun decât că a fost un bandit şi jumătate, un astfel de om nu poate trăi în societate, am avut destule problem cu el” a declarat un vecin care a preferat să îşi păstreze anonimatul.

Tânăra a murit numai în lenjeria intimă.

Tânara era numai in lenjeria intima cand a cazut de la geam si nu a murit pe loc. “A fost adusă în comă profundă, politraumatism în urma unei căderi de la înălţime, s-a încercat resuscitarea timp de o oră dar nu s-a mai putut face nimic", a declarat Cron Iuliu Moldovan, director la Spitalul Municipal Reghin.

Părinţii fetei recunosc că au avut o ceartă înainte d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 59 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 15 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 9 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 9 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 32 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°