Întreaga suprafaţă agricolă din Sălaj cultivată cu porumb, cartofi şi floarea soarelui este afectată de secetă, gradul de calamitare fiind de peste 30%, iar reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj susţin că recolta va fi compromisă total,dacă nu va ploua, informează Mediafax.
"Este o situaţie îngrijorătoare, întrucât întreaga suprafaţă agricolă din judeţ cultivată cu porumb, cartofi şi floarea soarelui este afectată de secetă, gradul de calamitare fiind de peste 30 la sută peste tot. Situaţia se va înrăutăţi, însă, dacă nu va ploua în următoarele zece zile şi vom ajunge atunci să avem toate culturile compromise complet", a declarat Nicolae Dascălu.
Acesta a spus că, potrivit datelor furnizate DADR de către primării, în judeţ există 534 de hectare de teren cultivate cu porumb, 260 de hectare cultivate cu cartofi şi 50 de hectare cultivate cu floarea soarelui, peste tot înregistrându-se un grad de calamitare de peste 30 la sută, cauzat de lipsa precipitaţiilor.
Nicolae Dascălu a declarat că parţial au fost afectate de secetă şi opt hectare de teren cultivate cu legume şi că seceta din acest an o continuă pe cea de anul trecut.
"Anul trecut, Sălajul s-a confruntat cu o altfel de secetă: de primăvară şi de toamnă. Acum ne confruntăm cu o secetă de vară, dar eu nu ştiu să fi prins în ultimele trei, patru decenii o situaţie atât de gravă ca în aceşti doi ani secetoşi, consecutivi", a declarat Nicolae Dascălu.
Potrivit acestuia, în Sălaj nu a mai plouat substanţial din 12 iulie şi, chiar dacă de la data respectivă şi până în prezent au căzut precipitaţii sporadice în unele zone din judeţ, ele nu au fost suficiente pentru solul uscat.
"Situaţia este gravă, iar seceta afectează în special culturile de prăşitoare (porumb, cartofi, floarea soarelui - n.r.), care nu formează bob. Dacă nu vor cădea preciptaţii abun