Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun vine pe motocicletă pentru copiii din centrele de plasament din judeţ

Publicat in Adevarul, vineri 27 noiembrie 2009 ·

De sărbători, motocicliştii Clubului SpiderBikers organizează un eveniment caritabil pentru copiii din centrele de plasare. În cursul acestei săptămâni, bikerii au pus pe picioare o acţiune de strângere de jucării şi hăinuţe pentru copiii sărmani, pe care le vor împărţi acestora cu ocazia Crăciunului.

Clubul de motociclişti „SpiderBikers" în frunte cu preşedintele acestora, Gabriel Tămăşan s-au gândit să petreacă sărbătorile de iarnă într-un mod mai special anul acesta. „Am vrut să fim recunoscători pentru că am trecut cu bine peste toate încercările grele de anul acesta şi ne-am hotărât să dăm o mână de ajutor copiilor săraci din Maramureş care au nevoie să se bucure cu adevărat de lumina Crăciunului", spune Gabriel Tămăşan, preşedintele clubului de motociclişti. În cursul acestei săptămâni membri clubului au pus pe picioare o acţiune de strângere de jucării şi hăinuţe pentru cei nevoiaşi. „În 5 decembrie toţi cei 19 membri ai clubului ne vom costuma în Moş Crăciun, vom urca pe motociclete şi încărcaţi cu sacii de jucării şi hăinuţe vom merge să le ducem copiilor care au nevoie", arată Gabriel Tămăşan. Motocicliştii vor petrece întreaga zi cu copii de la şcoala şi grădiniţa din Firiza şi cu cei de la Şcoala de pe Valea Neagră cărora le vor povesti despre motociclete. „Îi vom urca chiar şi pe motociclete, dar nu ne vom putea plimba deoarece nu este voie până la 14 ani", continuă acesta.

Taxă de intrare, o jucărie

Ca să strângă cât mai multe jucării şi hăinuţe, preşedintele clubului „SpiderBikers" va organiza sâmbătă seara în clubul Gold Time, Bikers Anual Party. Evenimentul va începe la ora 21.00, iar intrarea se va face pe baza unei jucării care ulterior va fi donată unui copil nevoiaş. „La petrecere poate participa oricine, iar toţi cei care ne vor trece pragul în acea seară vor primi la intrare şi un pahar de pălincă ca să intre în atm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 43 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 34 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°