Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bălan: „Steaua nu e cu nimic sub Ajax”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 februarie 2013 ·

Lucian Bălan, fost jucător al „roşalbaştrilor”, crede că „militarii” pot să-i elimine pe „lăncieri” Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Steaua va juca, azi, primul meci oficial din 2013. Echipa lui Laurenţiu Reghecampf va întâlni, în deplasare, pe Ajax Amsterdam (ora 20.00, în direct la Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1), în manşa-tur din „16”-imile Ligii Europa. Jocul va avea loc pe „Amsterdam ArenA”, acolo unde se va desfăşura şi finala competiţiei.

„Nu contează amicalele mai puţin reuşite”

„Militarii” sunt creditaţi cu şansa a doua, atât în partida de azi, dar şi la calificarea în „optimile” competiţiei, acolo unde ar putea să întâlnească pe Chelsea Londra. Steaua vine după două stagii de pregătire în care nu a convins, iar olandezii sunt avantajaţi de faptul că au disputat mai multe partide oficiale în ultima lună. Ovidiu Stângă: „Nu e imposibil ca Steaua să treacă de Ajax”

Câştigător al Cupei Campionilor Europeni, în 1986, Lucian Bălan, fost jucător al Stelei, anticipează că formaţia unde s-a consacrat se poate bate parte în parte cu „lăncierii”.

„Poate sună ca un stereotip, dar eu spun că Steaua are 50% şanse de calificare. Echipa a arătat că este puternică în acest sezon şi îşi poate continua marşul triumfal din campionat şi din cupele europene. Nu mă îngrijorează faptul că steliştii au mai şi pierdut în această iarnă. Nu contează amicalele mai puţin reuşite. Am fost şi eu fotbalist şi ştiu cum e. Concentrarea este cu totul alta când joci într-o partidă cu miză, aşa cum va fi cea cu Ajax. Cred că Reghecampf nu a greşit când a făcut programul cantonamentelor. El şi-a dorit o pregătire fizică foarte bună. Se spune că au jucat multe meciuri? Asta e foarte bine. Cea mai bună relaxare pentru un fotbalist este chiar jocul”, ne-a spus fostul stelist. Gigi Becali şi-ar găsi alinarea dacă Steaua ar bate la Amsterdam

Din tabăra „roş-albaştrilor”, semnalel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 43 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 49 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°