Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tara obligatorie

Publicat in Romania Libera, marți 11 august 2009 ·

Prin statiunile de pe faimosul litoral romanesc bantuie reclama "Romania, land of choice". Dupa cate imi amintesc eu, "choice" inseamna "alegere", intre doua sau mai multe posibilitati. O fi, nu zic nu, Romania o tara de ales intre mai multe posibilitati pentru altii. Dar ce te faci cu aceia, foarte-foarte multi, care nu au de ales intre Romania si altele? Pentru care Romania este tara obligatorie, aceea in care s-au nascut si in care, mai mult ca sigur, vor muri. Ei ce vina au? Obisnuiti cu zicala "omul sfinteste locul" insa, mi se pare firesc sa ne intrebam cum sfintim noi aceasta Romanie, tara de optiune. Pentru turism, nu contest, or fi fiind lucruri demne de vazut in tara aceasta.

Dar tara obligatorie este cu totul alta. Tara obligatorie, aceea de care nu putem scapa, este tara unde daca nu dai spaga nu obtii mai nimic din ceea ce oriunde altundeva se obtine printr-o simpla solicitare la functionarul de la ghiseu. Romania obligatorie este tara unde averile demnitarilor cresc intr-o clipa cat ale altora intr-un an sau intr-o viata. Romania obligatorie este tara unde fiecaruia i se promite fericirea sau macar o situatie mai buna din clipa nasterii sale si pana in aceea a mortii. Iar daca atunci cand murim e de inteles sa ni se promita o viata mai buna, caci de dincolo nu mai pot veni nici un fel de replici, ni se pare mai greu de inteles de ce ni se promite toata viata si lucrurile raman asa cum erau si fara promisiuni. Tara obligatorie e aceea unde tunurile date de oamenii zilei, de obicei apropiati ai celor de la putere, raman in ziare si nu trec in dosare sau, daca li se intampla si asta, atunci dosarele se inchid asa cum s-au deschis, printr-un NUP hotarat.

E tara unde agresivitatea, voluntara si involuntara, domneste de la nivelul cel mai inalt la cel mai umil. E tara unde din cand in cand cineva, un barbat sau o femeie ori si un b

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 49 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 21 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°