Nuno Viveiros şi Diego Gaucho au fost prezenţi ieri la magazinul oficial al FC Braşov, situat în complexul ”Eliana Mall”, unde au acordat autografe şi s-au fotografiat cu 22 de copii de la Şcoala Generală Nr. 1 Braşov. Mijlocaşul Nuno Viveiros consideră că FC Braşov a pierdut două puncte în meciul cu FC Vaslui. „Am făcut un meci foarte bun cu FC Vaslui, din păcate nu am reuşit să câştigăm. Până la urmă trebuie să ne mulţumim cu acest punct, obţinut împotriva unei echipe care se luptă pentru titlu. Consider că am pierdut două puncte, însă important este că suntem neînvinşi în acest retur. Mergem la Urziceni să câştigăm. Cu siguranţă va fi un meci dificil, însă aşa cum a spus şi antrenorul Antonio Conceicao, noi trebuie să abordăm fiecare meci la victorie indiferent că jucam acasă sau în deplasare. Trebuie să avem o mentalitate de învingători la fiecare joc”, a declarat Nuno Viveiros.
Gaucho, fericit că a venit la Braşov
Venit în iarnă la cererea expresă a antrenorului Tony Conceicao, fundaşul central Diego Gaucho spune că s-a acomodat la FC Braşov. „M-am acomodat foarte bine la Braşov şi sunt fericit că am ajuns aici. Am venit la Braşov cu gândul să joc cât mai mult, iar antrenorul m-a ajutat să mă integrez în echipă cât mai repede, astfel că am toate motivele să fiu mulţumit. Încerc să înscriu la loviturile fixe, însă, din păcate, până acum nu am reuşit. Am jucat până acum cu Steaua şi Vaslui, două echipe foarte puternice, dar şi noi am demonstrat că avem valoare şi că ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă”, a declarat Diego Gaucho. Partida dintre Unirea Urziceni şi FC Braşov, contând pentru etapa a 22-a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 20.30. Nuno Viveiros şi Diego Gaucho au fost prezenţi ieri la magazinul oficial al FC Braşov, situat în complexul ”Eliana Mall”, unde au acordat autografe şi s-au fotografiat cu 22 de copii de la Ş