Cărturar de aleasă fibră, dar şi causeur atractiv, cu simţul cuvîntului adecvat în sînge, Constantin Călin îşi recunoaşte, alături de "umilinţa de a produce "materiale scurte" (editoriale, cronici, recenzii, note, însemnări etc.)"şi "orgoliul promptitudinii, al ubicuităţii, al curiozităţii mereu treze şi fără de margini". Îşi situează cu bonomie eseurile sub egida lui Hermes, zeul care "se implică"în foarte multe: "îşi consumă energia şi îşi roade sandalele pentru alţii. În timp ce aceia se procopsesc, el se risipeşte. Rolul său nu-i îngăduie să ia pildă nici de la furnici, nici de la veveriţe sau hîrciogi". Miscellanea d-sale, în fruntea căreia apar astfel de explicaţii şi care doreşte a trasa "o acoladă între viaţă şi literatură", se sustrage cu graţie calităţii critice (deşi o posedă în chip suficient de convingător): "N-am vrut să rezulte (...) o imagine de critic literar, ci una de cronicar, în sensul francez al termenului". Sperăm că din chiar aceste citate rezultă speţa "demodată"(deşi, în fapt, menită a supravieţui tuturor modelor metodologice!) căreia îi aparţine autorul băcăuan, cunoscut mai cu seamă din coloanele revistei Ateneu. Speţa care a produs floarea eseului nostru interbelic: Zarifopol, Ralea, Suchianu, M. Eliade, Petru Manoliu, Pandrea, dar şi E. Lovinescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu (mai "specializaţi"ultimii în postura criticii aplicate, însă nu mai puţin dedaţi voluptăţilor "ubicuităţii"şi "curiozităţii"pururi treze) şi care în contemporaneitate străluceşte prin contribuţiile unor Al. Paleologu, N. Steinhardt, Barbu Cioculescu, Alexandru George, Nicolae Manolescu Livius Ciocârlie, Mihai Zamfir ş.a. E la mijloc o stare deschisă, generoasă, orientată spre o varitate caleidoscopică de subiecte pe care pedanteria n-o poate înăbuşi, care renaşte ca o firească manifestare a intelectului sensibil ş