Sînt mai multe lucruri care îi apropie pe liderii celor două partide de la guvernare decît cele care-i despart: mineriadele comune, devalizarea băncilor, punerea pe butuci a economiei naţionale, încă de pe vremea cînd li se mijeau averile la umbra mesteacănului crescut la şcoala bolşevică. Nu au credinţe în valori, nu le pasă de banul public, nu ştiu care-i măsura, ce înseamnă cum­pătarea, bunul-simţ şi gratitudinea. Sînt din acelaşi aluat şi de aia se ţin de guvernare, împreună. Ameninţările cu ieşirile de la guvernare, pe rînd sau cu plutonul, nu sînt decît zgomote de artificii. Mircea Geoană e mulţumit cu poziţia pe care o are. Va merge cu cel care îi asigură sinecura. Şi momentan Băsescu e garanţia menţinerii fotoliului de şef al Senatului. Chiar dacă nu-i place să recunoască, în altă ecuaţie nu ar mai avea nimic. De aceea, probabil, şi face pe sparring-partener-ul lui Băsescu. Atît PD-L, cît şi PSD nu ar pleca acum de la guvernare. Vin alegerile prezidenţiale. Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus de PSD, organizează scrutinul. Liderii partidului social democrat nu ar vrea să piardă controlul. În plus, susţinătorii lui Mircea Geoană din interior sînt mulţumiţi de poziţiile de comandă pe care le au. Nu ar lăsa caşcavalul din mînă pentru ciripitul păsării de pe gard. Liderului politic autohton numai calităţi vizionare nu-i poţi găsi. Nu-l interesează „ză day after“. Acum consumă la turaţie maximă privilegiile şi onorurile. Vedeţi pe vreunul dintre miniştri să renunţe şi să plece la nimicul de unde a plecat? Să facă opoziţie pragmatică? Întrebaţi-i cine va achita nota de plată a FMI şi le veţi citi în priviri nepăsarea. Micul grup al lui Viorel Hrebenciuc e singurul interesat de viitorul partidului. Are forţă vizionară, maeştri ai culiselor, multă determinare, dar puţină influenţă la vîrful PSD. De aceea, prin colţuri oculte se coace – după modelul