Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complicele, pedepsit mai aspru decât hoţul

Publicat in Jurnalul, marți 30 martie 2010 ·

104 ani de închisoare au trimit în total 11 dintre inculpaţii din dosarul "aurul dacilor". Acesta s-a judecat timp de 4 ani şi jumătate la Tribunalul Hunedoara, iar 13 persoane au fost acuzate că au găsit în siturile arheologice din Munţii Orăştiei 15 brăţări dacice din aur, pe care le-ar fi traficat apoi, în mare parte, pe piaţa neagră din străinătate.

Statul român a recuperat 12 dintre aceste obiecte, pentru care a plătit în jur de 4 milioane de euro. Anchetatorii au declarat că tezaurul descoperit de către inculpaţi este mai valoros decât "Cloşca cu puii de aur".

În sentinţă se arată că unul dintre inculpaţi, Iulian Ceia, a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi pentru "complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional".

În schimb, în acelaşi dosar Hidişan Ciprian State, Nedelcu Ion, Nistor Adrian Marcel, Nistor Florin Ioan, Nedelcu Mugur Niu, Zerkula Mihai şi Magda David au fost condamnaţi la 11 ani (primul) şi respectiv 10 ani şi 4 ani interzicerea unor drepturi civile - ceilalţi, pentru "infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional".

Inculpaţii în dosarul "aurul dacilor" au primit, la peste trei luni după ce au fost condamnaţi, motivarea sentinţelor, potrivit cărora au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între 7 şi 12 ani de închisoare. Practic, pedepsele pe care le-au primit inculpaţii au fost mult mai mari, dar instanţa a decis ca ele să fie contopite şi să fie executate doar cele pentru care au primit mai mulţi ani închisoare.

Urmează ca şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara să formuleze motivarea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 56 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°