Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ample verificări privind reușita acțiunilor de împădurire din primăvară

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 25 august 2013 ·

Direcţia Silvică Suceava efectuează în prezent controlul suprafeţelor împădurite sau regenerate natural în campania din primăvara acestui an dar şi a celor care au rămas neverificate din campania de împăduriri din 2012. Potrivit şefului instituţiei, Sorin Ciobanu, vor fi verificate aproximativ 44.000 de hectare de pe întregul fond forestier al judeţului.Acţiunea este foarte importantă, a spus Ciobanu, scopul fiind acela a determina reușita împăduririlor şi a regenerărilor precum și de a stabili lucrările ce trebuie executate în continuare. Acţiunea de verificare are ca termen de finalizare luna octombrie. ”Controlul anual al regenerărilor este o lucrare tehnică prin care se determină starea regenerărilor și se stabilesc măsurile necesare în vederea dezvoltării normale a acestora, până la realizarea stării de masiv. Scopul controlului regenerărilor este de a determina reușita regenerărilor și modul în care acestea s-au dezvoltat, precum și de a stabili lucrările ce trebuie executate în continuare în vederea realizării compoziției tel, prevăzute în documentațiile tehnice. Obiectul controlului anual îl constituie toate suprafețele regenerate pe cale naturală, mixtă sau artificială, care nu au realizat starea de masiv. Starea de masiv reprezintă momentul din care o regenerare se poate dezvolta independent, fără a mai necesita lucrări de completări și întrețineri”, a explicat Sorin Ciobanu. De menţionat că în acest an în cadrul campaniei de împăduriri Direcţia Silvică a plantat peste 6 milioane de puieţi. Valoarea lucrărilor a fost de 5,69 milioane de lei.

Direcţia Silvică Suceava efectuează în prezent controlul suprafeţelor împădurite sau regenerate natural în campania din primăvara acestui an dar şi a celor care au rămas neverificate din campania de împăduriri din 2012. Potrivit şefului instituţiei, Sorin Ciobanu, vor fi verificate aproximativ 44.000 de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 23 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 18 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 42 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°