Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediul pe litoral se ieftineşte cu până la 20%

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Tonul reducerilor îl dă cel mai mare operator de turism de pe litoral, THR Marea Neagră, care deţine 35 de unităţi hoteliere, cu peste 12.000 de locuri de cazare în sudul litoralului.

„Am redus tarifele cu 20% faţă de anul trecut. Vrem să arătăm că tarifele din turismul românesc pot fi mai accesibile decât în Bulgaria şi Grecia", a declarat Linica Stan, directorul THR Marea Neagră.

Astfel, în vârf de sezon, cazarea va costa 110 lei de persoană la hotel de patru stele, 92 de lei la 3 stele şi 67 de lei la două stele. În extrasezon, adică până la 15 iunie, turiştii trebuie să plătească 65 de lei la patru stele, 51 de lei la 3 stele şi 36 de lei la două stele.

Tarife ca în 2008 în Olimp

Olimp Estival SA, proprietarul fostelor hoteluri de protocol Amfiteatru şi Belvedere din Olimp, a anunţat că revine la tarifele din 2008, mai mici cu 10% faţă de anul trecut. Astfel, până la 17 iunie, dar şi după 1 septembrie, turiştii vor plăti 128 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus.

În perioadele 18 iunie - 1 iulie şi 23 - 31 august preţul va fi de 160 de lei, iar în vârf de sezon, între 2 iulie şi 22 august, turiştii vor plăti 200 de lei.

Se ieftineşte cazarea şi în hotelurile de lux. Hotelul Vega (5 stele) din Mamaia oferă reduceri de până la 40% pentru cei care fac înscrieri timpurii. În luna iunie, un sejur de zece zile costă 5.500 de lei, iar cei care fac rezervarea cu 90 de zile înainte plătesc câte 3.300 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 56 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

Ziua Constanta acum 11 ore
Potrivit ANM, la începutul lunii mai, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări

Italia interzice "puppy yoga" după ce au fost raportate presupuse rele tratamente

News.ro acum o ora
În Italia, persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile care oferă cursuri de "puppy yoga". Însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°