The Cult, Godsmack şi Guns N'Roses se numără printre trupele care vor cânta la ediţia din 2012 a festivalului Rock the City, care va avea loc între 29 iunie şi 1 iulie, la complexul Romexpo din Capitală, potrivit organizatorilor, D&D East Entertainment.
Line up-ul festivalului este completat de Machine Head, Black Label Society, Ugly Kid Joe, Within Temptation, Saxon, Pentagram, Sweet Savage şi Lostprophets.
Organizatorii au anunţat trupele miercuri, într-o conferinţă de presă care a avut loc în Bucureşti. Totodată, organizatorii au spus că alte 2 - 3 trupe vor fi anunţate în viitorul apropiat.
Anul trecut, Rock the City s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei din Capitală, iar printre trupele care au urcat pe scenă s-au numărat Prodigy, Therapy, Mike and the Mechanics.
The Cult, „Sonic Temple"
The Cult este o trupă britanică, înfiinţată în 1983, care îi are în componenţă pe Ian Astbury (solist), Billy Duffy (chitară), Chris Wyse (chitară bas) şi John Tempesta (tobe). Formaţia a devenit cunoscută în Marea Britanie la mijlocul anilor 1980 ca o trupă de post-punk, graţie unor piese precum "She Sells Sanctuary", înainte de a pătrunde în mainstream-ul rockului american, la sfârşitul anilor 1980, ca formaţie care cântă hard-rock, graţie unor single-uri precum "Love Removal Machine" , "Fire Woman" şi "Sweet Soul Sister". Trupa britanică a rămas în memoria iubitorilor de rock graţie albumului "Sonic Temple", lansat în 1989, care a fost bine primit de public şi de criticii de specialitate. Trupa britanică The Cult va lansa în luna mai un nou album de studio, intitulat "Choice of Weapon", primul material discografic al grupului din ultimii cinci ani. Trupa The Cult a mai concertat în România în 2007.
Godsmack este o trupă americană de heavy metal, formată în 1995, de solistul şi compozitorul Sully Erna, chitaristul Tony Rombola, basistul Robbie M