Valoarea detinerilor investitorilor straini pe piata de capital din Romania s-a redus anul trecut cu 8,84 mld. euro, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor publicate de Depozitarul Central.
La sfarsitul lui decembrie 2008, strainii detineau actiuni in valoare de 22,88 mld. lei (5,72 mld. euro), reprezentand 40% din valoarea totala a actiunilor inregistrate la Depozitarul Central, fata de 52,55 mld. lei (14,56 mld. euro) la sfarsitul lui 2007, cand strainii controlau 45% din piata.
Reducerea valorii investitiilor straine a fost determinata in cea mai mare parte de caderea bursei de la Bucuresti, care a pierdut circa 20 mld. euro din capitalizare pe parcursul anului trecut, dar si de vanzarile realizate de unii investitori straini in 2008.
Valoarea totala a actiunilor inregistrate in evidentele Depozitarului Central era la sfarsitul anului trecut de 56,6 mld. lei (14,15 mld. euro), fata de 115,6 mld. lei (32 mld. euro) la finele lui 2007. Depozitarul Central ofera servicii de registru tuturor companiilor listate pe bursa de la Bucuresti, dar si unor companii nelistate, dintre care cea mai importanta este Fondul Proprietatea.
Investitorii din Austria detin in continuare cea mai mare pondere in topul investitiilor straine pe piata de capital, insa detinerile lor s-au depreciat cu circa 2,75 mld. euro. Asta in conditiile in care doar participatia de 51% detinuta de grupul austriac OMV la Petrom (SNP) a pierdut circa 2,6 mld. euro din valoare in ultimul an. Investitorii din Franta au pierdut 2,34 mld. euro, dar raman pe locul al doilea, cu 15% din investitiile straine. In acest caz, pierderea provine din deprecierea cu 2,3 mld. euro a participatiei de 58,5% detinuta de grupul Societe Generale la BRD.
Deprecieri puternice ale portofoliului au consemnat si investitorii inregistrati in Olanda, care mai au doar 620 mil. euro pe Bursa,