Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava este beneficiarul unui grant de 24.000 de euro pentru parteneriatul multilateral Comenius „Science Experiments on Renewable Energies” (Science ExpRES), care se va desfăşura în perioada septembrie 2013 - iulie 2015. Din acest parteneriat mai fac parte alte cinci şcoli europene: Colegiul „Francois Mitterrand” Toulouges, Franţa; Istituto d’Istruzione Superiore „Erasmo da Rotterdam”, Nichelino, Italia; Tosunlar Orta Okulu, Sarayköy-Denizli, Turcia; CSG "De Goudse Waarden", Gouda, Olanda şi Žibartonių Pagrindinė Mokykla, Žibartoniai, Lituania.
Directoarea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, profesoara Crăiţa Buda Niga, a declarat că „aprobarea acestui proiect este o altă mare realizare în direcţia creşterii dimensiunii europene a instituţiei noastre. Noi mai avem în derulare un parteneriat Leonardo da Vinci, pe teme de nutriţie sănătoasă. Şi tema acestui proiect nou aprobat este de o mare importanţă: utilizarea energiilor regenerabile şi, deci, protejarea mediului înconjurător. În cadrul acestui parteneriat, elevii liceului nostru vor avea ocazia să viziteze alte unităţi de învăţământ europene, să studieze cât mai multe lucruri despre centrale care utilizează energiile regenerabile, să realizeze practic alături de colegi europeni experimente legate de energie şi împreună să militeze pentru o Europă mai curată, mai puţin poluată. Nu în ultimul rând, elevii noştri îşi vor dezvolta şi capacităţile de comunicare în limba engleză.”
Utilizarea energiilor regenerabile, tema proiectului
Coordonatoarea proiectului „Science Experiments on Renewable Energies”, profesoara de fizică Violeta Iacentiuc, a precizat că povestea acestui parteneriat a început cu participarea sa la cursul de formare „EU-HOU: Hands-On Universe, Europe. Bringing frontline interactive astronomy in the classroom”, desfăşura